Numai două din lucrările apologetice ale lui Atanasie datează din primii ani ai vieţii lui: Oraţio contra gentes [Discurs împotriva păgânilor] şi Oraţio de Incarnatione Verbi [Discurs despre Întruparea Cuvântului]. Au fost scrise probabil în 317-319. În aceste două lucrări nu este nici o urmă de controversa ariană sau de teologie niceeană. Ieronim este cel care le-a unit sub titlul comun de Adversum gentes duo libri [Două cărţi împotriva păgânilor].
Dacă primul discurs demonstrează falsitatea păgânismului, a cultelor şi credinţelor idolatre şi face apologia credinţei într-un sigur lui Dumnezeu, cel de al doilea are de a face cu adevărul şi semnificaţia Întrupării: sfântul Atanasie demonstrează că Întruparea este o împlinire a profeţiilor ,majoritatea argumentelor sale fiind de ordin scripturistic.
Dincolo de aceste argumente, Sfântul Atanasie dezvolta în Discursul despre Întruparea Cuvântului o apologie pe baze raţionale a credinţei creştine prin demostrarea cu acurateţe a faptului că Întruparea ca eveniment istoric este convergenta cu învăţătura creştină despre Dumnezeu sau ca “Întruparea este potrivită cu Dumnezeu” (Sfantul Atanasie cel Mare , Cuvant impotriva elinilor. Cuvânt despre Intruparea Cuvântului. Trei cuvinte impotriva arienilor , Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p.97).
Cele două probleme majore rezolvate în mod apologetic de către sfântul Atanasie sunt: demonstrarea raţională a legăturii dintre învăţătura despre Dumnezeu şi cea despre Întrupare
precum şi modul cum cele două învăţături se reflecta asupra creaţiei.
Demonstrarea faptului că a crede în Hristos nu este iraţional este scopul acestui diptic şi este formulat chiar în primul capitol :”ca să nu socotească cineva fără de prêt învăţătura Cuvântului care S-a făcut ca noi,nici lipsită de raţiune credinţa cea întru Hristos”. Acuzaţiile de iraţionalitate ale elinilor sunt exclusive centrate pe învăţătura creştină ca “Cel Ce S-a suit pe Cruce este Cuvântul lui Dumnezeu”.
Apărarea credinţei creştine în faţa iudeilor,a neamurilor păgâne şi a elinilor, concentrată în dublul tratat: Împotriva păgânilor – Despre întruparea Cuvântului poarta trăsăturile noi ale apologiei creştine de secol IV:miscandu se în spaţiul unei religii licite pe teritorii apartind Imperiului Roman ,scrierile părinţilor capăta mai multă consistenţă şi reflecta deschideri mai ample şi mai profunde faţă de filosofia şi ştiinţa vremii.
Evanghelia asumată şi experiata în cadrul comunităţilor creştine,insule mereu crescânde într-o lume încă păgână, crează un nou mod de apărare ce se situează în planul caracterizat de două coordonate:evitarea încadrării mesajului evanghelic în paradigma culturală existenta (orizontală mundană .a acestei lumi) şi folosirea selectivă ,pe verticală, a valorilor contemporane pentru marturisrea adevărurilor de credinţă.
Observăm gândirea atanasiana mişcându-se între cele două coordonate trasate şi în operă Împotriva păgânilor – Despre întruparea Cuvântului. Pe de o parte, accentuarea faptului că Întruparea este un eveniment istoric de o noutate indiscutabilă,ce atinge şi transfigurează toate aspectele fundamentale ale existenţei:relaţia transcendent-imanent, înţelesurile păcatului şi ale mântuirii, semnificaţia şi dobândirea libertăţii omului,Adevărul şi viaţa veşnică De cealaltă parte ,ca şi toţi părinţii alexandrini dealtfel,efortul major al sfântului Atanasie a fost de a exprima aceste noi înţelesuri ,dezvăluite de lumina Revelaţiei şi prin valorificarea în maniera creştină a patrimoniului de idei filosofice şi culturale ale vremii. Practic ,părintele ortodoxiei,demonstrează că în Hristos se găsesc împlinite atât aşteptările poporului ales cât şi căutările metafizice ale filosofiei greceşti.
Învăţătura despre Hristos în calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu-Tatăl,una cu El în toate,dar fără să se confunde cu El se cerea explicată odată ce a intrat şi în cercurile intelectuale ale Alexandriei. Şi cum aceste cercuri erau formate în creuzetul sistemelor filosofiei eline (platonism,stoicism şi epicureism) este firesc ca apologiile acelor vremuri să folosească conceptele filozofice,dar să se ferească de modul de gândire discursiv şi autonom al gândirii atât de drag elinilor.
Pr. Popescu Emanoil