În dorinţa de a face apologia Întrupării pe baze raţionale ,sfântul Atanasie se foloseşte de ontologie, domeniu filozofic ce se ambiţiona în găsirea supremului fundament al existenţei şi la raportul lui cu lumea văzută.
Majoritatea filosofilor stoici vedeau acest fundament transcendent care poseda raţiune,numai în unitatea lui materială .Ei încearcă să explice legătura acestuia cu lumea,prin manifestarea conţinutului său potenţial în mod involuntar în lumea diferenţiată,prin raţiunile seminale ca germeni ai tuturor lucrurilor. Pentru Zenon şi ceilalţi reprezentanţi ai stoicismului mijlociu a afirma existenţa unei Providenţe bune, atotputernice în lume era un adevăr iar pe aceeaşi linie,pentru stoicii romani această idee a unei Providenţe milostive devine aproape o dogmă (Pr.Prof.Dr. Nicolae Balica, Istoria filozofiei antice, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1982,p.287).
Ideea Logosului,Raţiune supremă,fundamentul filosofiei platonice, îşi face apariţia pentru prima dată la Heraclit, care îl considera a fi la originea gândirii umane, fără ca oamenii să- l poată cunoaşte, pentru ca el, în calitate de raţiune creatoare a realităţii, debordează capacităţile cognitive ale oamenilor.
Referindu-se la lumea văzută, în dialogul Philebos, universul este numit „podoaba” dar şi „întregul”. Platon arata ca universul nu poate proveni din hazard şi iraţional, ci, dimpotrivă, el este condus şi orânduit de un intelect atotcuprinzător. O concepţie care să fundamenteze existenta universului plecând de la hazard şi iraţional este considerată lipsită de cucernicie (Etienne Gilson, Filosofia in Evul Mediu, Editura Humanitas, Bucuresti,1995,p. 25).
Modelul după care este făcut universul aparţine lumii inteligibile care nu este supusă mişcării, dar mai târziu, introducând conceptul de participare,Platon renunţa la conceptul de imitare pentru a-l impune pe cel dintâi: lumea sensibilă participa la lumea inteligibilă tocmai în virtutea faptului că este o copie a ei.
Este meritul sfântului Atanasie ,ca primul dintre Părinţii Bisericii, care pornind de la paradigma cosmologică antica ,caracterizată de opoziţia dintre lumea inteligibilă şi cea sensibilă ,folosind ca pârghie conceptul de participare, întreprinde o adevărată reconstrucţie a cosmologiei pe baze revelaţionale, să unească cele două lumi de neunit. În lumina Revelaţiei divine, căci “Toate prin El s-au făcut ;şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3), părintele ortodoxiei pune bazele cosmologiei hristologice în care lumea sensibilă caracterizată de ordinea armonioasă şi raţională îşi are centrul de iradiere în Logosul Tatălui. „Deci, spune sfântul Atanasie, acelaşi Cuvânt atotputernic, atotdesăvârşit şi sfânt al Tatălui, sălăşluindu-Se şi întinzând puterile Lui în toate şi pretutindeni şi luminând toate cele văzute şi nevăzute, le ţine şi le strânge, nelăsând nimic gol de puterea Lui, ci dându-le viaţă tuturor şi păzindu-le pe toate împreună şi pe fiecare în parte… uneşte părţile cu întregul şi cârmuindu pe toate cu porunca şi voia Să, alcătuieşte o singură lume şi o unică rânduială armonioasă a ei, El însuşi rămânând nemişcat, dar mişcându-le pe toate, prin crearea şi orânduirea lor, după bunăvoirea Tatălui” (Sfantul Atanasie cel Mare , op. cit., p. 79).
Peste aproape trei secole sfântul Maxim Mărturisitorul desăvârşind aceasta cosmologie ,vede şi el întreaga creaţie prefigurată într-un ansamblu de raţiuni eterne ale lui Dumnezeu, care se ramifică din unitatea lor în operă de creare a lumii şi se întorc în unitatea lor.
Pr. Popescu Emanoil