Conformitatea Întrupării cu creaţia şi cu omul
Mai întâi trebuie precizat faptul că sfântul Atanasie uneşte strâns în noţiunea de Logos înţelesul Raţiunii şi al Cuvântului în sensul relaţiei biunivoce: Raţiunea este Cuvânt şi Cuvântul este Raţiune.
De asemenea trebuie precizat faptul că vechile pârghii ale culturii şi filosofiei greceşti : simbolica Unului şi anagogia ca figură de retorică prin care se trece de la particular la general şi ca mod de elevație către lucrurile spirituale ,devin operante în contextul noii abordări creştine, cu toate că elenismul fructifica prioritar raţionalitatea, pe când creştinismul face apel constant la credinţa şi revelaţie
Pentru a demonstra pe principii logice Întruparea Cuvântului,raţionamentul atanasian porneşte de la două adevăruri binecunoscute şi acceptate de filosofia greacă :
“că există o Raţiune (un Cuvânt)) a lui Dumnezeu prin care El a creat zidirea şi prin purtarea Lui de grijă se luminează şi exista toate” şi “că lumea este un corp mare”
Concluzia logică a celor două afirmaţii este că faptul că Raţiunea sau Cuvântul lui Dumnezeu s-a sălăşluit implicit şi în om ,ca parte a corpului lumii.
Pentru a întări caracterul de adevăr al concluziei sale sfântul Atanasie tratează şi prin negaţie demonstraţia de mai sus:”dacă ar fi cu totul iraţional ca El să se afle în trup ar fi neraţional să fie sălăşluit şi în lumea ca întreg”.
Saltul următor pe care îl face “părintele ortodoxiei”,printr-o construcţie raţională la fel de simplă,răstoarnă reticenta elinilor de a vorbi de arătarea divinităţii în trupul omenesc: Creaţia fiind adusă la existent din nimic ,nu este neobişnuit că Logosul să se arate într-un trup creat de asemenea din nimic
Pentru adeverirea celor spuse foloseşte şi principiul raţional al deducţiei: “căci cele ce se cugeta despre întreaga lume e de trebuinţă să se cugete şi despre o parte a ei” cu alte cuvinte: dacă elinii sunt de accord că Logosul este în întreaga lume în mod raţional trebuie să creadă că acesta se afla şi în om.
Nevrând să apară în ochii elinilor “semănător de cuvinte” precum a fost socotit Pavel de către atenieni,sfântul Atanasie se ridică pe o trapta superiora argumentându-şi logic şi convingerea “că cel în care este Cuvântul este folosit de El ca un organ spre arătarea Lui” : precum mintea fiind în omul întreg e făcută cunoscută printr-unul dintre organe,de exemplu prin limba,nu e nimic ruşinos în folosirea de către Cuvânt a trupului ca de un organ “spre arătarea adevărului şi spre cunoaşterea Tatălui”.
Din cele expuse mai sus se obseva voinţa sfântului Atanasie de a sugera misterul Întrupării, în noutatea lui esenţială, cu ajutorul unor demonstraţii logice destul de naive pentru gândirea noastră,dar perfect conforme timpului.
Coborându-se la credinţa în astre ,atât de dragă contemporanilor săi,sfântul Atanasie răspunde nedumeririi acestora legată de preferinţă divinităţii de a se arăta printr-un trup omenesc şi nu folosindu-se de soare,luna sau stele.
Raţionamentul apologetului este acum fundamentat pe baze revelationale: Domnul nu s-a întrupat pur şi simplu nu pentru a se arăta ci pentru a vindeca şi a învăţa pe cei ce pătimesc pentru că ”Nimic nu era rătăcit în creaţiune,în cugetarea despre Dumnezeu ,decât singur omul” . Mai mult,doar oamenii,întorcând spatele Binelui au dat chip nimicului,înlocuind Adevărul şi au îmbrăcat în cinstea cuvenită lui Dumnezeu demonii,oamenii şi pietrele.
De aici reiese cu claritate concluzia nemijlocită că de vreme ce nu L-au cunoscut în întreaga creaţie măcar să-L vadă într-o parte a ei şi de vreme ce nu au fost în stare să-L vadă în puterea Lui nevăzută, să-L poată înţelege în ceva asemănător.
Admirabil este modul în care gândirea atanasiana aduce în planul raţional (familiar elinilor) minunile săvârşite în trup ale Mântuitorului: deoarece lucrările şi mişcările naturale ale creaţie, se desfăşoară în general după legi permanente, se poate uşor socoti că Dumnezeu Cuvântul nu se arată în creaţie.Dar ,arătându-se în faptele ce depăşesc mişcările repetate ale creaţiei şi trupului (în minuni) de abia acum Dumnezeu Se arată deplin prin trup şi prin natură.
Miscandu se în aceleaşi coordonate sfântul Atanasie duce mai departe raţionamentul în direcţia sfinţirii trupului omenesc care constă în a-l face organ de manifestare al unor stări şi fapte mai bune mai presus de cele naturale:după cum Cuvântul ” nu Se împărtăşeşte din nimic din cele ale creaţiunii deşi este în creaţiune,ci mai degrabă toate se împărtăşesc de puterea Lui” la fel “nu S-a împărtăşit de nimic din ale trupului ci mai degrabă a sfinţit trupul”.
Dorinţa divinităţii de a ridica omenirea din cădere nu este străină de filosofia timpului: însuşi Platon zice că cel ce a născut lumea,văzând-o în furtuna căderii vine şi se aşază la cârma sufletului,îndreptând toate greşelile şi atunci poate măcar cuprinşi de ruşine elinii nu vor râde de aşezarea Cuvântului în trup pentru a-l mântui.
În continuare sfântul Atanasie răspunde unei alte provocări:vrând doar să înveţe şi să mântuiască pe oameni de ce a fost nevoie să se îmbrace în trup şi nu a făcut acestea cu voinţă ,întocmai ca şi crearea lui oarecând?
Deoarece corupţia şi moartea erau în om, nu în afară, căderea omului nefiind numai morala , dar mai ales ontologica, lucrarea Logosului întrupat nu a fost numai învăţătura şi iertare, ci vindecare şi restaurare a firii umane după chipul Ziditorului: “căci Cuvântul îmbrăcând trupul, precum s-a arătat de multe ori, s-a vindecat toată muşcătura, şarpelui din el”.
Arătând ca stricăciunea căderii este în interiorul trupului,străbătându-l, era nevoie ca însăşi Cuvântul,”Viaţa să pătrundă în corp,ca îmbrăcând Viaţa trupul să lepede stricăciunea”.
În scolia 101 ,părintele profesor Dumitru Stăniloae explicitează stricăciunea ca fiind efectul unei stări morale decăzute care nu ar fi putut fi biruită din afara ci numai prin întărirea lăuntrică a voinţei omului prin unirea cu voinţă Cuvântului şi prin colaborarea subiectului uman cu cel dumnezeiesc.
Pr. Popescu Emanoil