Banii! Este uimitor cât de multe reacții diferite poate produce un singur cuvânt. Mulți sunt obsedați de bani, petrecându-și majoritatea timpului gândindu-se cum să obțină mai mulți. Alții se tem privindu-i ca pe o sursă a tot ceea ce este rău în lume. Alții sunt convinși că ,,nu poți trăi cu ei, dar nici fără ei’’.
Banii provoacă cele mai intense conflicte, atât în familie cât și în lume. Pentru unii banii sunt singura sursă reală de fericire, pentru alții sunt piedică în dobândirea mântuirii. Modul de interpretare a rolului acestora în viața cotidiană depinde foarte mult de credința fiecăruia. Pentru un materialist și un ateu singurul rol al banilor este acela de a aduce plăcere și relaxare.
Pentru un creștin banii pot fi cheia care deschide împărăția cerurilor. În acest sens Sfântul Clement al Alexandriei afirma : ,, Cel ce privește averile ca pe niște daruri de la Dumnezeu și știe că le posedă de dragul altora este binecuvântat de Dumnezeu’’. Pentru prima dată cuvântul bani apare în Sfânta Scriptură la Geneză la capitolul XVII. Termenul care exprimă înțelesul de monedă de schimb se regăsește de șaizeci și opt de ori în cuprinsul Sfintei Scripturi. Sensul sau folosul avuției a fost ilustrat exemplar în literatura patristică de către Sfântul Ioan Gură de Aur în omilia sa ,, Care bogat se va mântui’’, în care ilustrează în chip strălucit că bogăția nu poate fi condamnată iar sărăcia nu poate fi trecută în rândul virtuților. Îmbogățirea duhovnicească depinde însă de modul în care sunt utilizați banii în viața noastră efemeră, în această scurtă călătorie între leagăn și mormânt.
În acest sens versetul 9 de la capitolul V din Eclesiastic vine ca o sentință tragică pentru cei care au înlocuit iubirea de Dumnezeu sau dragostea de 3 semeni cu iubirea banilor : ,, Și cine iubește banii nu se va sătura de bani, iar cel ce iubește bogăția nu va avea parte de rodul ei’’. Trebuie menționat că o astfel de sentință nu are ca țintă pe cel ce înmulțește averea sa sporind milostenia și grija pentru aproapele ci pe acela care a făcut din zgârcenie virtute și din iubire de bani idolatrie. Pentru unii ca aceștia, încătușați în propriul egocentrism, avertismentul este și mai radical : ,,Precum a ieșit din pântecele maicii sale, gol se va duce, așa cum a venit, și pentru munca lui el nu va primi nimic, ca să poată lua în mâna lui’’. Cu toate acestea utilitarismul și consumismul par să devină religiile lumii contemporane. Goana după un televizor mai mare, o mașină mai luxoasă sau o casă de vis gonește din unii creștini orice elan duhovnicesc. Își amintesc de Biserică poate numai atunci când se răstesc la preotul care le solicită ajutorul pentru vreo acțiune caritabilă sau întreținerea bisericii. Degajați de orice problemă își încordează toate forțele pentru a înmulți banii și averea. Pentru bani unii oamenii suferă și nedormire, și călătorii îndelungate, și primejdii necurmate, și ură, și zavistii, și în fine toate relele, iar când e vorba de Dumnezeu, nu suferă vreo vorbă sau mustrare îndreptățită. Efectele idolatriei materialiste a determinat Biserica să treacă iubirea de bani în rândul păcatelor capitale. Iubirea de bani îi face pe oameni să prețuiască mai mult dragostea aurului decât dragostea lui Hristos și înfățișează pe Făcătorul materiei mai mic decât materia și îi înduplecă să slujească mai mult materiei decât lui Dumnezeu” (Nichita Stithatul).
Când prioritatea principală a omului devine acumularea de bunuri fără a experia comuniunea și milostenia iubirea de arginți „umple pădurea de tâlhari, casa de hoți, piețele de fraude, tribunalele de jurăminte false, ochii săracilor de lacrimi, închisorile de criminali și infernul de osândiți”.
Scrierile patristice indică și terapia prin care cel ispitit să dea bogățiile Împărăției pe averile efemere ale acestei lumi, poate să revină pe cărarea milosteniei și a adevăratei comori. Îndemnul este acela ca dobândirea banilor să nu devină un scop unic al acestei vieţi, măsura bogăţiei să se dezvăluie în intensitatea cu care faci milostenie, să fii mulţumitor cu ce ai, să fii conştient că 4 nimic nu ne aparţine ci totul este dăruit. ,,Să nu-ţi lipeşti inima de nimic, să nu te întristezi de lipsa nici unui lucru”. (Sfântul Siluan Athonitul)
Pr. Marian Bogdan Nițulescu