Problema înhumării creștinilor ortodocși implică două aspecte care țin de o bună organizare și desfășurare a evenimentelor ce se succed în aceste situații. Este vorba de mai întâi despre un aspect formal, ce se reflectă în obligația preotului paroh de a veghea respectarea dispozițiilor prevăzute în Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la articolul 187(2) ce prevede: ,, la parohie cimitirul stă sub supravegerea preotului paroh, a epitropului și a Consiliului Parohial”.
Această datorie a supravegherii se va continua cu respectarea aceluiași articol 187, alineatul (6), care spune: ,,este interzisă condiționarea oficierii slujbei înmorntării de plata oricărei taxe”.
Un al treilea punct de vedere constă în datoria preotului paroh de a cunoaște și respecta articolul 23 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, ce prevede ca ,,orice înmormântare să se facă pe baza adeverinței de înhumare eliberată de primăria locală.
Din practică constatăm că, la aceste momente nefericite din viața credinciosului, apar și conflicte, neînțelegeri între rudele sau urmașii defunctului. În aceste situații este recomandată verificarea actului de concesiune, potrivit art. 16 și 17 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, iar dacă cel decedat, familia acestuia, nu are în concesiune un loc de veci, urmașii se vor adresa preotului paroh în acest sens, prin cerere scrisă, în care să se solicite atribuirea acestui loc de veci; în situația în care avem de-a face cu persoane lipsite de posibilități, preotul se va îngriji de atribuirea unui loc de veci, în mod gratuit, pe o perioadă determinată, de 7 ani – art.19.
Înhumarea se va efectua în locul indicat de actul de concesiune, cu respectarea vecinătăților, a cortelor stabilite (vezi art.9), și a păstrării curățeniei.
Dacă locul de veci nu este unul nou, iar înhumarea presupune implicit o deshumare în prealabil, articolul 26 din regulamentul citat ne spune că: ,, mormintele nu pot fi deschise mai devreme de 7 ani de la ultima înhumare acolo”.
Dacă discutăm despre această situație, când vorbim despre deshumare, articolele 27-28 ne spun că un delegat al parohiei va fi prezent în cimitir cu rol de supraveghetor al Consiliului Parohial, la efectuarea deshumării, iar osemintele deshumate vor fi reînhumate, deodată cunoua înhumare, în același loc, de regulă,la picioarele defunctului.
Cel de-al doilea aspect de care trebuie să vorbim este legat de efectuarea slujbei înmormântării în sine, deci cu referire la partea liturgică și tipoconală, potrivit rânduielolor din cărțile de slujbă, Molitfelnic sau Panihidă. Se recomandă respectarea tradițiilor locale legate de cultul mortilor, specifice fiecărei zone, și chiar parohii, prin care credincioșii ăși exprimă nu doar atașamentul și dragostea față de cel decedat, ci și învățătura de credință primită din generație în generație, transpusă în acest fel în viața de zi cu zi.
Există și două articole ce se referă la înhumările creștinilor de alte confesiuni: art.39 și 40. Din studierea cuprinsului lor vedem că, dacă nu există un cimitir comunal, sau dacă aceste confesiuni nu posedă un cimitir propriu, cei de alte confesiuni pot fi inmormântați în cimitirele ortodoxe, în parcele separate, stabilite de către Consiliul Parohial. Cimitirul ortodox nu se va transforma în acestă situație în loc de propagandă antiortodoxă, iar familia defunctului va respecta condițiile formale amintite în prima parte a materialului.
În concluzie putem spune că preotul are o misiune importantă în viața credincioșilor, fiind chemat la o activitate susținută în parohie, nu doar ca sacerdot, ci și ca un bun gospodar și administrator al patrimoniului bisericesc, de îngrijirea și respectarea căriua dă răspuns nu doar în fața forurilor superioare, ci și în fața lui Dumnezeu.
Pr. Marian Bogdan Nițulescu