Biserica noastră susţine că alături de credinţă sunt necesare pentru mântuire şi faptele bune. În numeroase locuri din Sfânta Scriptură se vorbeşte despre necesitatea acestora pentru mântuirea noastră. Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în cer”. (Matei 7,21).
Tot El arată că la obşteasca judecată, când Fiul Omului va veni cu slavă să judece lumea, judecata se va face după criteriul împlinirii sau neîmplinirii de către creştini a faptelor milei trupeşti (Matei 25,34-45). La fel şi Sfântul Apostol Pavel arată în numeroase locuri, că la dreapta judecata lui Hristos, fiecare îşi va primi răsplata după faptele sale: „Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (II Corinteni 5,10)
Şi Sfânta Tradiţie subliniază necesitatea faptelor bune pentru mântuire, astfel Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Cinstirea de Dumnezeu constă în două părţi: din cunoaşterea exactă a dogmelor pietăţii şi din faptele bune. Dogmele fără de faptele bune nu sunt plăcute lui Dumenzeu. El nu primeşte însă nici faptele, dacă nu sunt întemeiate pe dogmele pietăţii” (Pr. Dr. Isidor Todoran şi Pr. Prof. dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, manual pentru seminariile teologice, ed. a III-a, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2000, p. 250).
Credinţa şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu o putem arăta prin faptele noastre bune. Sfântul Apostol Pavel spune că a noastră credinţă este moartă fără fapte. (Iacov 2,17), tot el arată valoarea faptelor bune săvârşite ca urmare a legăturii omului cu Hristos prin credinţă şi iubire, fapte care izvorăsc din puterea lui Hristos.
Diodoh al Foticiei spune: „Credinţa fără fapte şi fapta fără credinţă vor fi la fel de lepădat” (Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Iubirea creştină, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993, p. 99).
Credinţa şi faptele bune se completează una pe cealaltă între ele există o legătură organică. Credinţa în esenţa ei este vie şi lucrătoare prin iubire, este fapta bună îmbrăţişând în sine şi faptele externe în mod necesar. Faptele bune aduc mântuirea dacă izvorăsc din credinţa în Hristos.
Pentru a ne câştiga cel mai de preţ dar dat lui Dumnezeu „mântuirea” avem nevoie de cunoaşterea personală a Sfintei Treimi. Această cunoaştere a lui Dumnezeu se poate realiza atunci când voinţa noastră este înclinată spre bine, când cugetarea noastră coboară în bunătatea inimii căci Hristos „Se uită la inima omului” când rugăciunea este curată şi se înalţă cu credinţă, nădejde, şi mai ales cu dragoste.
Cântând lui Dumnezeu în fiecare Sfântă Liturghie, aducând darul nostru la altar, rugându-ne neîncetat împărtăşindu-ne cu preacuratele taine, toate acestea sunt în nădejdea mântuirii sufletului nostru, în nădejdea comuniunii noastre cu Dumnezeu, cu Sfinţii şi cu Îngerii.
Pr. Marian Bogdan Nițulescu