Pentru intrarea păgânilor în creştinism se impunea practica cea cunoscută sub numele de catehumenat, având ca scop pregătirtea omului pentru primirea tainei Sfântului Botez. Catehumenatul avea mai multe trepte înainte ca omul să primească taina mai sus amintită, şi anume: ascultătorii, îngenunchetorii şi luminaţii (Pr. Dumitru Călugăr, Catehetica, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1976, p. 28). Numai după aceea erau primiţi la Sfântul Botez:
- a) ascultătorii: aceştia stăteau la Sfânta Liturghie până în momentul liturgic în care diaconul se adresa lor prin cuvintele: „câţi suntem chemaţi ieşiţi” …, iar ei ieşeau afară.
- b) îngenunchetorii: această categorie de catehumeni rămânea la Sfânta Liturghie şi după cuvintele pe care diaconul le adresa ascultătorilor şi după plecarea lor dar numai până când se rostea rugăciunea: „Rugaţi-vă pentru catehumeni”.
- c) luminaţii: erau cea mai înaintată categorie pentru primirea Sfântului Botez.
Momentul prielnic în care erau botezaţi luminaţii erau Sfintele Paşti, după ce aceştia prezentau garanţia unei vieţi morale. Mai târziu Sfântul Botez se săvârşea nu numai în preajma Sfântelor Paşti ci şi în ajunul praznicelor împărăteşti. Aceşti luminaţi, în timpul ceremoniei Tainei Botezului erau îmbrăcaţi în haine albe şi posteau în timpul postului paşteluiCând primeau Sfântul Botez, luminaţii erau îmbrăcaţi în haine albe pe care le păstrau toată săptămâna iar înainte de primirea tainei erau izolaţi în timpul postului Sfântelor Paşti, întreg postul fiind mod de instrucţie a catehumenilor prin pericopele biblice din Cartea Facerii şi Pildele lui Solomon (Sfântul Ambrozie în, Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 53, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 9).
Rânduiala botezului în Răsărit se aseamănă foarte mult cu rânduielile baptismale din Africa şi Alexandria în ceea ce priveşte lepădările, ungerile, afundarea şi Euharistiea (Pr. Prof. Bobrinskoy, Împărtăşirea Sfântului Duh, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 168).
În Biserica primară siriană această pregătire nu era ceva superficial cam cum ar fi astăzi pregătirea celor care doresc să se boteze, ci era privit cu multă seriozitate din punct de vedere moral şi spiritual. Se urmărea maturizarea duhovnicească, în care omul se smulge treptat condiţiei sale păcătoase şi se alipeşte de Hristos, printr-o lucrare stăruitoare.
Cultul divin avea menirea să exprime raporturile omului cu Dumnezeu. Aceste forme externe ale cultului cuprindeau: jertfe, rugăciuni, făgăduinţe solemne, circumciziune sunt expresia sentimentelor interne ale credinciosului prin care îşi arată în mod deplin dependenţa faţă de Dumnezeu. Ele reprezentau sentimentele prin care omul manifesta simbolic dorinţa lui de a fi în legătură cu Dumnezeu şi a dori efortul de a se apropia şi mai mult de divinitate.
După ce au fost eliberaţi din Egipt, Dumnezeu a încheiat un legământ cu poporul everu, prin acest legământ el devenind un popor ales. Tocmai de a ceea cultul acestui popor ales se deosebeşte fundamental de cel al popoarelor păgâne. Aceasta deoardce la baza acestui cult despre care vorbim stă religia monoteistă, adică cea a vând credinţă doar într-un singur Dumnezeu.
Pr. Mirel-Nicuşor Ivăncescu