Caracteristica comună a Sfintei Scripturi, Bisericii Ortodoxe, dar și a tuturor Părinților tradiției ortodoxe, fiind un temei de bază al practicii liturgice este reprezentată de mântuirea omului prin lucrarea de viață făcătoare a Sfântului Duh. Această caracteristică reprezintă semnificația conceptului „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. ( Fc 1, 26)
Concepția conform căreia, „Chipul și asemănarea lui Dumnezeu este Duhul Sfânt” reprezintă pentru Tațian, primul care face uz de termenul acesta după Sfânta Scriptură, premisa de la care pornește dihotomia celor dintâi oameni, „sufletul și Duhul lui Dumnezeu”. „La cei dintâi oameni a existat fiecare în parte dintre cele două, ca prin unul să fie materialnici, iar prin celălalt, deasupra materiei”.
„Omul a fost creat din suflet nematerial, rațional și din corp material”, aceasta arată cele două părți esențiale, dar totuși diferite, puse laolaltă. Corpul luat din pământ reprezintă elementul pământesc, principiul comun care îl leagă de celelalte creaturi pământești. Sufletul este creat de Dumnezeu, nu este format, asemenea corpului, dintr-o materie.
„Aşa cum trupul nu începe să se formeze de la sine sau printr-un proces anterior, ci are de la început în sine sufletul, ca factor deosebit de natura lui, tot aşa nici sufletul nu exista înainte de a începe să se formeze trupul său” ( Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, 1996, p. 259).
Această împărțire îl făcea pe om „părtaș nemuririi lui Dumnezeu”, tocmai această nemurire dumnezeiască îi atribuia omului „chipul lui Dumnezeu”. Despărțirea „de Însuși Duhul Cel mai Puternic” îl vor face pe om să devină muritor, să piardă nu doar nemurirea, dar și chipul și asemănarea lui Dumnezeu. „Sufletul este creat de Dumnezeu, nu emanat din El. Prin suflet, omul stă în legătură cu Dumnezeu și cu lumea spirituală” (Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgran, Teologia dogmatică, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, p.162).
Nevoința omului spre desăvârșire reprezintă lucrarea dătătoare de nemurire a Sfântului Duh. Lipsa asemănării lui Dumnezeu, nu îl diferențiază pe om de trupul animalelor decât prin vorbirea articulată, modurile de viață a celor două ființe sunt asemănătoare. Cei dintâi oameni au fost înzestrați cu Duhul Sfânt pentru a ajunge „deasupra materiei” și ajungând într-un final la Dumnezeu Însuși.
Firea omului a fost creată liberă nedesăvârșită, dar fără lipsuri spre a ajunge la desăvârșire și nemurire. Deși a pierdut conlucrarea cu Duhul Sfânt și nemurirea, prin urmare chipul și asemănarea lui Dumnezeu, omul și-a păstrat liberul arbitru, voința, motivația și capacitatea rațională. Se poate afirma că chipul dumnezeiesc, care reprezintă imperfectibilitatea omului este chiar sufletul rațional și libera voință, iar asemănarea este atribuită desăvârșirii morale ale omului.
Pr. Ştefan Anton