„Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul Său i-a făcut Dumnezeu; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i- binecuvîntat zicînd: Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți, și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pămînt, și peste tot pămîntul” ( Fc 1, 27-28)
Libertatea fără margini și haotică nu își are rost în discuția privind puterea de a stăpâni, deoarece această putere implică voința și libertatea aceste voințe, care încă din paradis a fost limitată și dirijată în funcție de natura sa. Omul nu a fost creat sub puterea morții, de asemenea nici pentru a fi nemuritor prin fire si după asemănare, deoarece cele două sunt legate de desăvârșirea morală.
Chipul este un dar neschimbat, în vreme ce asemănarea reprezintă starea finală la care omul ar fi putut ajunge prin libera sa strădanie, deoarece aceasta privește desăvârșirea și îndumnezeirea sa. „La zidirea lui, omul a fost înzestrat cu putere înțelegătoare și cu liber arbitru; trebuia să dobândească însăși îndumnezeirea” (Mitrop. Ierotheos Vlahos, Isihie și teologie. Calea tămăduirii omului în Biserica Ortodoxă, trad. Protosinghel Teofan Munteanu, Sophia, 2016).
Starea primordială a omului cuprinde părtășia Sfântului Duh, deoarece fără Duhul dătător de viață, primii oameni nu ar fi putut să sălășluiască în Rai. „Că Raiul a fost pregătit oamenilor drepți și purtători de Duh Sfânt”. Astfel, în starea primordială, paradisiacă chipul lui Dumnezeu în om era perfect, cunoașterea omului era luminată fără prejudecăți. Puterea morală era deplină, ceea ce înseamnă că voința era curată și dreaptă supusă rațiunii, dar în special lui Dumnezeu, fără piedici și lupte lăuntrice. Sfânta Scriptură exprimă sentimentul de bine și frumos care încălzea existența umană de până atunci: „Adam și femeia lui erau amândoi goi și nu se rușinau”( Fc. 2, 25); „Dumnezeu a făcut pe om drept.” ( Eccl. 7, 29)
„Creat după chipul lui Dumnezeu și fiind din fire bun, omul era menit să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu, prin rămânerea și persistența conștientă și voluntară în bine, prin dezvoltarea și întărirea virtuții, adică prin ducerea la desăvârșirea morală a curăției și nevinovăției sale naturale. Aceasta, firește, prin libera conlucrare cu harul divin. Desăvârșirea morală nu se poate atinge fără contribuție personală, fără hotărâre în deplină conștiință și libertate pentru bine și fără activitate în acest sens” (Prof. N. Chițescu, Pr. Prof. I. Petreuță, Pr. Prof. Isidor Todoran, Teologia dogmatică și simbolică, vol I., Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2008).
Chipul lui Dumnezeu nu se referă la trup, în starea fizică a cuvântului, deoarece Dumnezeu nu are trup. Însă chipul nu poate fi înstrăinat de trup, acesta participând într-o oarecare măsură la puterea sufletului, prin formă, poziție și posibilitate de exprimare a stărilor lăuntrice. Chipul Lui prezintă natura spirituală a omului, rațiunea, voința, sentimentele, înclinația omului spre Dumnezeu, dar și consecința înclinării, și anume stăpânirea lumii materiale. Asemănarea exprimă scopul către care omul tinde în dezvoltarea și perfecționarea lui morală, starea de sfințenie și dreptate, cele din urmă fiind însușite prin practica virtuții și ajutorul haric.
Pr. Ştefan Anton