Sfânta Scriptură ne prezintă grădina Edenului cu toate frumusețile sale, cu numeroși pomi, dar care în mijlocul lor se aflau doi pomi cu o identitate specială, și anume: pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului.(Fc 2, 9) Acești doi pomi se diferențiau de ceilalți nu doar prin locul central ocupat, ci mai cu seamă, prin roadele oferite. Totuși, omul nu a fost creat pentru a stăpâni grădina Edenului, ci ca s-o administreze: „spune Sfânta Scriptură, Adam a fost pus de Dumnezeu în grădina cea din Eden <<ca s-o lucreze și s-o păzească>> (Fc. 2, 15)” (Prof. Nicolae Răzvan Stan, Antropologia din pespectivă hristologică. Bazele doctrinare ale vieții duvovnicești, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2016, p. 137).
Omul, ca și locuitor al grădinii din Eden putea să se hănească din toate roadele pomilor din aceasta, însă nu și din roadele pomului cunoștinței binelui și răului.
„Din toți pomii din rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!” (Fc. 2,16-17)
Cuvintele lui Dumnezeu îi arată omului bunurile de care se poate bucura, dar și resonsabilitatea pe care trebuie să și-o însușească și să o îndeplinească. Porunca aceasta nu reprezintă una foarte grea și dificilă de îndeplinit. Aceasta reiese și din comportamentul lui Adam, care ar fi putut riposta sau ruga pe Dumnezeu ca totuși să-l lase să mănânce din acel pom, însă acesta a accepta și putem spun și că i-a convenit porunca pe care a primit-o.
„Existența păcatului s-a putut naște în primii oameni prin mijlocirea acestui pom sensibil. Căci îmbrățișarea creației și întoarcerea de la creator, a trebuit să se manifeste nu numai printr-un act precis de neascultare, ci și printr-o manifestare a atașamentului față de ceva din creație. Și e foarte de înțeles că această neascultare a putut fi provocată în om de iluzia că, într-un obiect creat, reliefat dintre celelalte printr-o ispită, găsește tot ceea ce-l poate dispersa de Dumnezeu” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Doctrina ortodoxă și catolică despre păcatul strămoșesc, Ortodoxia, nr. 1/1957, p. 6).
O problematică deosebită s-a pus asupra existenței celor doi pomi în centru Universului, deoarece cum Raiul este unic, unic trebuie să fie și centrul său. Versetul 9 din cartea Facerii, capitolul 2, ne prezintă crearea de către Dumnezeu, atât a pomului vieții, cât și a pomului cunoștinței binelui și răului, fiind plantați în mijlocul raiului. Însă versetul 17, din același capitol al cărții Facerii ne relatează doar despre pomul cunoștinței binelui și răului, în contextul poruncii date de Dumnezeu lui Adam. Astfel, Sfântul Grigorie de Nyssa menționează: „Cum e cu putință să fie cei doi pomi în partea cea mai de mijloc a raiului, cel al mântuirii și cel al pierzării? Căci ceea ce-i tocmai la mijloc, ca în chipul cercului, este, desigur, în centrul cel unic. Iar dacă centrului se alătură, de o parte a lui, alt centru nu mai e mijloc. Deci unul fiind raiul, cum zice Scriptura că trebuie înțeles în mod deosebit fiecare pom, dacă atât unul cât și altul se află la mijloc?” (Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, Cuvânt înainte către Olimpiada, PSB 29, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae și Pr. Ioan Bug, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1982, p. 116).
În esență, fiind o poruncă pozitivă, adică să nu guste din roadele pomului cunoștinței binelui și răului, avea să îl pună pe om la încercare pe calea desăvârșirii morale. Substratul acestei porunci este împărțit în două: pe o parte ca omul să își exprime dependența și supunerea față de Dumnezeu, iar pe de altă parte omul să își exprime contribuția prin efort propriu la definitivarea situației sale. Îndeplinirea poruncii de bună voie adaugă în conștința omului demnitatea și înaltele valori spirituale, dar și recunoșterea că suportul vieții sale este în Creatorul absolut, și astfel, se putea feri de mândria prin care căzuse diavolul.
Pr. Ştefan Anton