Sfântul Grigorie Teologul preciza că pomul cunoștinței binelui și răului reprezenta treapta de hrănire din pomul vieții, fiind un scop de desăvârșire a lui Adam spre viață.
„Și pomul acesta era cel al cunoștinței, și care de altfel, nici nu fusese sădit cu vreun gând rău de la început și care nu fusese oprit pentru vreo invidie oarecare… ci, era bun dacă se împărtășea din el la vremea potrivită, căci pomul acela era o contemplare…la care le este cu putință de a ajungee, fără vreo primejdie, numai celor care sunt mai desăvârșiți după firea lor, dar nu era bun pentru cei încă mai simpli și mai lacomi după pofta lor, așa cum nici mâncarea desăvârșită nu este prielnică la cei plăpânzi încă și cărora le trebuie lapte” (Sf. Grigorie de Nazianz, Opere Dogmatice, trad. Pr. Prof. Gheorghe Tilea, Ed. Herald, București, 2002).
Pomul cunoștinței binelui și răului este considerat de către Sfântul Maxim în introducerea de la lucrarea sa „Răspunsuri către Talasie, ca fiind „zidirea cea văzută” interpretată în antiteză privind scopul final. Contemplată duhovnicește omul descoperă binele, ea poate să îl apropie pe om de Dumnezeu, iar folosită trupește dă naștere răului, care poate să-l îndepărteze, depinzând de om cum o întrebuințează. Împărtășirea în „zidirea celor văzute”, numită din rațiuni duhovnicești care nutresc mintea pom al cunoștinței binelui și răului, trupește îi este dascăl în ale patimilor, făcându-l să uite de cele dumnezeiești. Acesta este poate unul dintre motivele interzicerii lui Adam de a mânca din roadele acestui pom, deoarece dorea amânarea pentru o vreme a împărtășirii omului în pomul cunoștinței binelui și răului.
„ca mai întâi, precum era drept, cunoscându-și omul cauza sa prin comuniunea cu ea în har și prefăcând, prin această comuniune, nemurirea dată lui după har în nepătimire și neschimbabilitate, ca unul ce-a devenit deja Dumnezeu prin îndumnezeire, să privească – fără să se vatăme și să primească cunoștința lor ca Dumnezeu, dar nu ca om, având după har, în chip înțelept, aceeași cunoștință a lucrurilor ca Dumnezeu, datorită prefacerii minții și simțirii prin îndumnezeire” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Introducere, Altă definiție a răului. 43, Filocalia 3, p.32).
Pomul cunoștinței binelui și răului este oferit omului ca o modalitate de testare a ascultării sale, o încercare, un exercițiu ce se vrea îndeplinit. Înfrânarea de la rodul acestui pom reprezintă o modalitate de adâncire în cunoașterea propiei firi, dependența față de Dumnezeu. Lauda și contemplarea ziditorului reprezintă mâncarea mult mai consistentă rezervată de Dumnezeu pentru ca Adam să nu trebuiască să poftească la rodul pomului mai sus amintit. Harul dumnezeiesc îl înduhovnicea pe Adam, ridicându-l într-un final la înălțimea și măreția îngerească dacă acesta exersa mult mai mult în înfrânarea de la pomul cunoștinței. Doar ajuns în această stare, omul avea libertatea de a mânca din pomul vieții. „Căci nu era folositor ca omul să dobândească nemurirea fără să fie încă ispitit și încercat, ca să nu cadă în mândria și condamnarea diavolului.” (I Tim. 3, 6).
Pr. Ştefan Anton