Ȋn cea mai tristă vineri cu crucea grea ȋn spate,
Hulit, scuipat, lovit cu-atâta nepăsare,
Mă-ndrept ȋnspre Golgota, unde voi gusta din moarte,
Sunt singur, ostenit şi inima-Mi tresare.
.
Ȋn chinuri şi-umilinţă ȋmi chem toţi ucenicii,
Ȋi strig pe toţi pe nume, dar ei nu ȋmi răspund,
Că stau ascunşi săracii cuprinşi de teama fricii
Sunt ostenit şi singur şi de durere plâng.
.
Ȋi chem acum pe cei pe care Eu i-am ajutat,
Dar nici ei nu M-aud şi n-au cum să Mă scape
Sunt ȋmprăştiaţi prin lume, de Mine au uitat,
Sunt singur şi-ostenit, sfârşitu-Mi e aproape.
.
Fără milă, M-au răstignit pe-o cruce-ntre tâlhari,
Durerea Mă apasă, puterile ȋmi pier,
Picurii de sânge ȋmi curg pe pietre reci şi mari,
Sunt ostenit şi singur şi lung privesc spre cer.
.
C-o ultimă putere, cer apă că Mi-e sete,
Iar ei nemilostivii, oţet Ȋmi dau să beau,
Mă rog apoi la Tatăl pe toţi ca să ȋi ierte,
Că dându-Mă la moarte, ei nu ştiu ce făceau.
Aşa-i murit, Stăpâne, ȋn chinuri şi durere,
Prin jertfa Ta cea sfântă, pe min’ m-ai mântuit,
Mi-ai dăruit din ceruri divina-Ți mângâiere,
Dar iartă-mă, Iisuse, c-atunci Te-am părăsit!
Pr. C. Rusan