Botezul creştin a fost prefigurat de foarte multe ori în Vechiul Testament. Astfel, prin tăierea împrejur Dumnezeu întăreşte și pecetluieşte Legământul Său cu Avraam și prin el cu poporul evreu: „În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos”. (Coloseni 2, 11-12). De asemenea a fost prefigurat prin trecerea evreilor prin Marea Roșie și prin conducerea lor de către nor în pustie: „Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare” (I Corinteni 10, 2). În pustie evreii se adăpau cu apa ce ieșea din stâncă a fost tot o prefigurare a botezului: „Şi toţi, aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos. (I Corinteni 10, 4). De asemenea apa din timpul potopului lui Noe constituie tot o prefigurare a Botezului: „…îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi…” (I Petru 3, 20-21).
Prin botezul pocăinţei pe care Sfântul Ioan Botezătorul îl săvârşa în pustie, oamenii au primit o deschidere clară către Hristos care deja venise. Acesta se înfăptuia prin scufundare în apele Iordanului a evreilor care se căiau de păcate, dar nu era identic cu botezul creștin, ci era o pregătire pentru Taina Botezului; el nu era sacramental, nu exista odată cu săvârșirea lui o acțiune internă a Duhului Sfânt, era doar „întru iertarea păcatelor” (Marcu 1, 4). Iisus Însuși S-a botezat în Iordan de Profetul Ioan, pentru a ne arăta că El este „plinitorul Legii”. Astfel, la aces act de supremă smerenie, prin care Dumnezeu Însuşi a primit a se boteza de la mâna robului a fost prezentă întreaga Treime : Tatăl – care afirmă din ceruri dumnezeirei Fiului : „Acesta este Fiul Meu preaiubit întru care am binevoit”, Fiul care primeşte botezul în apele Iordanului şi Duhul Sfânt care se pogoară peste El în chip de Porumbel.
Instituirea Tainei Botezului și practica acesteia în Biserica primară
Taina Botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos după Înviere, atunci când le-a spus Apostolilor: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28, 19-20).
Pentru prima dată, botezul creștin s-a săvârșit în ziua Cinzecimii când știm că s-au botezat trei mii de suflete (Fapte 2, 41). Sfinții Apostoli nu s-au botezat cu apă ci au primit botezul prin Pogorârea Sfântului Duh asupra fiecăruia dintre ei, în chip de limbi de foc (Fapte 2, 2-4).
În primele decenii de existență ale creștinismului cei ce se botezau o făceau cu credința că a doua venire a Mântuitorului va avea loc imediat, toţi erau convinşi că Domnul este aproape şi afirmau deopotrivă că : „Domnul vine!”. Prin Botez, cel botezat era scos din contextul vieţii sale și încorporat în Hristos şi în Biserică. Dobândea astfel o altă existenţă şi o nouă haină pentru suflet: „Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină”. În felul acesta, creştinul era pecetluit de Hristos prin Duhul Sfânt: „Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.„ (Efeseni 4, 30) şi era integrat în trupului Său tainic: „Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. (1 Cor 12, 12-14). Foarte des se botezau toți membrii unei familii inclusiv slugile și sclavii.
Botezul este singura Taină menționată în Simbolul de Credință alcătuit la al II-lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din anul 381.
Diac. Ioniţă Apostolache