Dacă filosofia încearcă să lămurească lucrurile și să le demonstreze pe temeiuri strict raționale, adică prin efortul de a dezlega cu ajutorul cugetului omenesc și punându-si întrebări ultime despre temelia celor subzistente și care cad sub simțuri, despre originea și rostul lor ”…creștinismul este religia destăinuită a Dumnezeului Atotputernic și Atoatefăcător, Întrupat și Răstignit pentru mântuirea noastră, care prin moartea Lui, a călcat moartea și pe diavol l-a surpat”. Astfel, mântuirea creștină prin Hristos Domnul, nu poate să fie străină de planul profund al gândirii și cunoașterii. Dacă înțelegerea filosofică antică și modernă a lucrurilor, pornește de la lucruri fragmentare, părți ale creației văzute și încercarea de a le cunoaște prin analiză și înțelegerea modelelor de funcționare și a structurilor interne care le compun și mai ales ceea ce le generează, cum este spre exemplu în cercetarea științifică, cunoașterea creștină începe efortul ”urcușului”prin exercițiile – askesis de despătimire și purificare, trece prin iluminarea întregii structuri psiho-somatice umane pentru a atinge prin dragoste – dar ceresc ”față catre față”cunoașterea lui Dumnezeu.”Cunoașterea din parte,este cunoaștere dar fiind din parte, este prin firea ei inadecvată obiectului spre care tinde. Ea numai îl țintește ridicându-se cu greu din concluzie în concluzie, prin legăturile nevăzute, dar de fier, ale implicațiilor.” Una este ”lumina firească a minții ”animată de o gândire discursivă, să nu uităm totuși că stă sub semnul unor avarii incomensurabile produse de urmările căderii în păcatul originar, care caută prin natura lucrurilor care cad sub simțuri să meargă de la parte la întreg; alta este însă ”Cunoașterea Suprafirescă”la care inima și mintea au acces prin ”lumina înțelegerii – darul credinței”. Întreaga lume ”văzută și nevăzută”lucrare a lui Dumnezeu, are concretețe și subzistă în ea însăși prin cauze și esențe proprii.
”Cele două lumi firească și suprafirească se unesc numai în Unirea – Ipostatică a Cuvântului divin și în lucrarea lui mântuitoare […] Nici o topire de planuri, este cum s-a spus, Cosmosul lui Aristotel peste care s-a suprapus Dumnezeul creștin”. Prin cunoașterea luminată de credință I se comunică inimii și minții înțelegeri subtile despre Dumnezeu înfășurate în ”haina adevărului”revelat, stimulându-se deschiderea firească către cunoașterea însăși o perspectivă haric –subiectivizată care nu poate exista în afara credinței și care vine din ”înțelegere”. Specific tradiției biblice și patristice este mărturia care subliniază și adeverește constant relația tainică dintre creație și Creator. Dealtfel în ordinea ”profundă a Lumii”se observă o așezare matematic-ierarhică structurată pe modele logice care compun suportul desfășurării întregii existențe. Rațiunea minții umane, autonomă dezlipită de sursa originii ei nu o mai poate desluși, analza și înțelege în finalitatea scopului ei. Pe de altă parte din perspectiva Tradiției bisericii ”….raționalitatea profundă a lumii întemeiată prin Logosul dumnezeiesc exprimă faptul că fundamentele realității universului sunt date nu costruite sau inventate de om”.
BIBLIOGRAFIE:
P.F.DANIEL Patriarhul BOR,Iisus Hristos,Lumina Lumii şi Raţiunea Creatoare a raţionalităţii Universului,Articol apărut în ziarul Lumina ,18.10.2011
M.Vulcănescu,Posibilităţile Filosofiei creştine,Ed.Anastasia
Pr. Laurenţiu Bozdoc