Pictura și sculptura în țările române în perioada medievală

Pictura. În Țara Românească cel mai însemnat și mai amplu program iconografic din epoca timpurie a artei medieval românești îl constituie frescele din biserica domnească de la Curtea de Argeș. Se pare că picturile de aici au fost realizate între anii 1352-1377. Stilul se încadrează – în linii mari – în cel al picturii bizantine din epoca Paleologilor, format și dezvoltat în Bizanț (1261-1453), larg răspândit în Balcani (Athos, Macedonia, Serbia, Bulgaria), radiind până în nordul Rusiei, la Novogrod, îmbogățit cu elemente specifice fiecărei țării care-l adoptase.

Singurul ansamblu de pictură păstrat de la sfârșitul secolului al XIV-lea este cel din  pronaosul bisericii mănăstirii Cozia (c. 1390-1391), iarcea mai veche icoană din Țara Românească – și singura  din secolul al XIV-lea – este icoana Sfântului Atanasie din mânăstirea Lavra de la Athos, refăcută mai târziu. Se presupune că a fost lucrată în Țara Românească și dăruită de Vladislav I mânăstirii Lavra, unde se află și azi.

Pictura în frescă a cunoscut o perioadă de maximă înflorire în timpul domniei lui Neagoe Basarab și a urmașilor săi imediați. Printere picturile din timpul său se află cele din biserica mănăstirii Dealu, din biserica mănăstirii Bistrița și, bineînțeles, din cea mai însemnată ctitorie a lui Neagoe Basarab, biserica mănăstirii Argeș, lucrate de meșterii: Dobromir, Jitian, Stanciu, Dumitru,  Chirtop, etc.

Cel mai amplu ansamblu iconografic din secolul al XVI-lea, din Tara Românească, îl reprezintă picturile bisericii mănăstirii Snagov, opera unui mare artist format tot în școala lui Dobromir zugravul. Programul iconografic respectă, în mare, canoanele tradiționale. Tablourile votive redau figurile domnilor munteni Neagoe Basarab cu fiul său Teodosie și Mircea Ciobanul cu trei fii și doamna Chiajna.

În Moldova, toate ramurile artei au cunoscut o dezvoltare fără precedent în timpul lui Ștefan cel Mare, când se pare că a existat „o școlă de zugravi”,căci numai așa ne putem explica bogăția temelor și a modelelor folosite, precum și unitatea de stil a pictorilor. Găsim ansambluri picturale din această perioadă în biserica din Lujeni, Sf. Nicolae din Rădăuți, Sf. Procopie din Milișăuți, Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți, în altarul și naosul mănăstirii Voroneț, dar și în alte biserici.

Pictura moldovenească își atinge apogeul în cursul domniei lui Petru Rareș, atunci realizându-se cele mai ample ansambluri picturale din întreaga artă românească. Primul ansamblu s-a realizat la Dobrovăț, unde în altar și în naos se respectă programul tradițional, dar în camera mormintelor apare pentru prima oară în Moldova, Sinaxarul, temă întâlnită la Cozia încă din secolul al XIV-lea. Pereții pronaosului sunt decorați cu scene din viața Mântuitorului, iar timpanele, cu reprezentarea celor șapte sinoade ecumenice. Acestea vor constitui o caracteristică a bisericilor mănăstirești din Moldova din secolul al XVI-lea. 

Tot în această perioadă au fost zugrăvite bisericile: Sf. Gheorghe din Hârlău, Probota, Sf. Gheorghe din Suceava, Humor, Moldovița, Voroneț, Sucevița, etc.

În Moldova și în Bucovina, în cadrul unor ansambluri picturale de mare valoare, ctitorii și donatorii zugrăviți pe pereți se îndreaptă către Iisus Hristos.

De remarcat este faptul că aproape toate picturile moldovenești, mai ales cele exterioare, înfățișează și unele realități din Moldova.

În Transilvania, mai multe ansambluri picturale găsim în județul Hunedoara la Streisîngeorgiu, unde au fost descoperite fragmente de pictură murală executată între anii 1313-1314, probabil de  „zugravul Teofil”, pomenit într-o inscripție. În biserica mănăstirii Râmeț se păstrează, fragmentar, mai multe straturi de pictură, cea mai veche fiind din secolul al XIV-lea. Biserica din Strei păstrează o serie de picturi murale din interior, ce constituie  unul din ansamblurile picturalecele mai bine păstrate din întreaga țară. Și biserica din Sântămăria Orlea păstrează un ansamblu de picturi murale în interior: cercetarea stilistică și iconografică a acestor fresce a dus la concluzia că ele au fost lucrate de un meșter format într-un mediu artistic de tradiție bizantină din Serbia.

Un ansamblu de picturi originale se păstrează în naosul bisericii din Leșnic,  secolul al XIV-lea, probabil de cneazul Dobre Românul. Cea mai amplă scenă este cea a Judecății de Apoi, unde zugravul anonim a înfățișat și doi ostași în mișcare, primul ducând pe umăr trupul neînsuflețit al unui ostaș căzut în luptă, cu o săgeată înfiptă în piept, iar al doilea ducând, tot pe umăr un țap. Ea  reprezintă  „o evocare a jertfelor de sânge din timpul luptelor lui Dobre Românul și a altor cneji hunedoreni împotriva turcilor”.

Sculptura. În Țara Românescă scluptura în piatră a avut două izvoare de inspirație: bizantino-oriental și apusean. Pot fi amintite aici bogatul decor scluptat al mănăstirii Cozia, precum și diferitele lespezi funerare: piatra de mormânt zisă a lui Negru Vodă, aflată în biserica domnească de la Argeș („un bărbat culcat, cu mâna dreaptă pe piept, purtând tiară și costum apusean”), capacul de sarcofag care se presupune că ar fi acoperit mormântul lui Radu I, din aceeași biserică (cu elemente vegetale, geometrice și arhitecturale), piatra de mormânt a lui Mircea de la Cozia.

Bisericile și mănăstirile au avut numeroase piese sculptate în lemn cu motive geometrice, vegetale sau de alt gen. Din nefericire au ajuns până azi prea puține. Se mai păstrează ușile paraclisului de la mănăstirea Snagov (1453) care au sculptate în registrul prim Bunavestire, în care alături de înger și Fecioară mai apar David și Solomon, în registrul de mijloc patru sfinți, grupați doi câte doi, iar în registrul inferior doi sfinți militari pe cai.

În Moldova, pe lângă sculptura în stil gotic care decorează portalurile și ferestrele bisericilor, a apărut un gen specific de sculptură decorativă, cu ar fi de exemplu: pietrele de mormânt sau lespezile funerare. Ele erau lucrate din calcar sau gresie de proveniență locală, mai rar din marmoră de import: toate au câmpul centrat scluptat, de regulă cu palmete, foarte răspândite în Bizanț și în Orientul creștin, având un  chenar marginal, pe care se află o inscripție în limba slavonă.

Cea mai somptuoasă lespede funerară este cea de pe sarcofagul lui Ștefan cel Mare, la Putna, lucrat încă din timpul vieții lui. Schema centrală o formează o tulpină care șerpuiește și se întoarce în formă de opt, închizând trei medalioane în care se desfășoară buchete de frunze de stejar, fructe și ghindă. Pe pereții laterali ai sarcofagului se găsesc alte motive ornamentale cu tulpini îndoite, frunze și floricele.

ÎnTransilvania, într-uncimitir medieval timpuriu de secol X-XI au fost descoperite: trei cruciuliţe „tip bizantin” mai deosebite, care după afirmaţiile specialistului Mihai Blăjan „documentează prezenţa masivă a românilor în aşezarea de la Bălgrad , amplasată în bazinul mijlociu al Mureşului şi reprezintă descoperiri bizantine unice în Transilvania secolului al X-lea.

Broderia. Modelele care au costituit izvorul direct al broderiei românești medievale au fost luate din arta bizantină, care în secolul al XIV-lea a atins ultimul stadiu de dezvoltare.

În Țara Românească au fost descoperite un epitrahil și o bederniță la Tismana (c.1380-1389) un epitrahil la Cozia (1395-1396), care se află azi în Muzeul de artă al României. Nu se știe însă dacă au fost lucrate la noi în țară sau în altă parte.

În Moldovaîn secolul al XV-lea s-au lucrat la Bistrița sau la Neamț primele piese de broderie românească cunoscute: un epitrahil de la Alexandru cel Bun (c.1427-1431) și un epitrahil din 1428.

În 1437, a fost lucrat la Neamț un epitrahil, din porunca egumenului Siluan, una din cele mai izbutite broderii moldovenești și prototipul epitafelor de mai târziu. Pe el este reprezentată „Scena Plângerii, adică în centru este redat Iisus, întins, plans de Maica Sa și Maria Magdalena, în jurul Său îngeri, iar în colțuri simbolurile evangheliștilor.” 

Din timpul lui Ștefan cel Mare cea mai valoroasă piesă este acoperământul de mormânt al Mariei de Mangup, soția lui Ștefan cel Mare, îngropată la Putna în 1477. „Este reprezentată cu ochii închiși, cu mâinile încrucișate pe piept, intr-o somptuoasă mantie de brocard albastru deschis de argint, cu coroană pe cap, având în jur o inscripție în limba slavonă.”Bibliografie: Ion Barnea, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R. P . R., în „Studii Teologice”, anul 1958, nr. 5-6; Eugenia Greceanu, Ţara Făgăraşului zonă de radiaţie a arhitecturii de la sud de Carpaţi, în „Buletinul Monumentelor Istorice“,  anul XXXIX, 1970, nr. 2; Corina Nicolescu, Începuturile artei feudale din țara noastră în lumina ultimilor descoperiri arheologice,în „Studii și cercetări de Istoria Artei”, anul VI (1959), nr. 1; Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I,ediția a III-a, Iași, 2004.  

(Pr. I.D. Moga)