Urmând în scaunul mitropolitan după un alt mare prelat, Iacob II Stamati, sub a cărui oblăduire îşi făcuse ucenicia, mitropolitul Veniamin Costachi a înţeles să continue opera proiectată de acesta, dândui însă o direcţie naţională şi consacrându-i-se ei pentru întreaga sa viaţă.
Mitropolitul Veniamin Costachi a rămas în istoria poporului român ca un reper în ceea ce priveşte implicarea factorului eclesiastic în domeniul laicului, prin activitatea de introducere a limbii române la nivel instituţional. Acesta a fost unul dintre obiectivele marelui cărturar Veniamin Costachi și anume utilizarea limbii române în instituţiile administrative şi culturale.
Originar dintr-o veche familie de boieri moldoveni, Vasile Costachi a fost călugărit la vârsta de 15 ani la Huşi, primind ca nume de călugărie – Veniamin. Episcopul Iacob Stamati era un cunoscut cărturar cu idei de origine iluministă, sub influenţa cărora se afla şi ucenicul său, tânărul călugăr Veniamin.
Hirotonit ierodiacon şi ieromonah, rânduit apoi eclesiarh al catedralei mitropolitane din Iaşi, după scurt timp a fost numit egumen pe seama mănăstirii „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Aprecierile pe care i le-au facut contemporanii și anume, „vestit și sfânt mitropolit”, „mecenatul românilor”, sau „luminătorul Moldovei” sunt mai mult decât suficiente pentru a ne face o imagine de ansamblu asupra personalității marelui ierarh.
La 26 iunie 1792, a fost ales episcop al Huşilor, fiind pe atunci în vârstă de 23 de ani şi jumătate, în locul lui Iacob Stamati, trecut în scaunul mitropolitan. Hirotonia sa întru arhiereu s-a făcut în ziua următoare, în biserica „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Instalat la Huşi, a căutat să meargă întru totul pe urmele înaintaşului său, contribuind la buna administrare a treburilor episcopiei. A fost delegat de mitropolitul Iacob să cerceteze mănăstirile Neamţ şi Secu în mai multe rânduri.
Realizările sale la episcopia Huşilor, învăţătura, blândeţea, evlavia şi dragostea sa faţă de păstoriţi au dus la alegerea lui Veniamin în scaunul vlădicesc de la Roman, la 1 iunie 1796, după moartea episcopului Antonie. Cu experienţa dobândită la Huşi, noul episcop de Roman putea trece acolo la realizări şi mai însemnate. Pentru că episcopia era plină de datorii, s-a ocupat în mod deosebit de administrarea bunurilor ei, precum şi de sporirea veniturilor eparhiale.
La 18 martie 1803, a fost ales în scaunul vacant de mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Deşi abia trecuse de 34 de ani, avea o experienţă destul de bogată, după o slujire arhierească de 11 ani în scaunele de la Huşi şi Roman. Ca mitropolit a păstorit aproape 40 de ani, până în 1842, cu două întreruperi: între 1808-1812, şi între 1821 -1823.
La scurt timp după instalarea în scaunul de mitropolit, a ajuns la neînţelegeri cu noua stăpânire şi s-a retras la mănăstirea Neamţ. Din cauza intrigilor urzite împotriva lui, mitropolitul şi-a înaintat demisia din scaun la 20 februarie 1808 (după unii cercetători, s-ar fi retras la Neamţ, din 1807, sau chiar din 1806, conducând de acolo treburile mitropoliei). În timpul şederii la Neamţ, mitropolitul Veniamin a înfiinţat acolo o tipografie, aducând în acest scop câţiva meşteri de la tipografia mitropolitană din Iaşi. Cu ajutorul unor călugări-cărturari din mănăstire, a început la Neamţ o perioadă de rodnică activitate culturală, concretizată într-o mulţime de traduceri şi tipărituri.
Veniamin Costachi considera învățătura o condiție obligatorie a progresului în societatea românească. Această activitate începe de când a ocupat scaunul episcopal de la Huşi şi apoi pe cel din Roman. Potrivit hrisovului dat de Alexandru Mavrocordat, episcopii din Huşi şi Roman erau obligaţi să organizeze, să susţină şi să controleze două şcoli slavo-moldoveneşti, îngrijndu-se de profesori şi de întreţinerea a douăzeci de ucenici săraci cu hrană şi cu cele ce vor socoti că le sunt necesare. Deci, timp de 11 ani, Veniamin Costachi s-a ocupat îndeaproape de organizarea şcolilor episcopale, având totodată prilejul de a se orienta în sistemul de învăţătură al vremii şi de a câştiga o bogată experienţă în problemele de acest fel ale Moldovei.
Între ctitoriile sale de suflet amintim: la 26 iulie 1803, domnitorul Constantin Moruzi, mută maicile de la mănăstirea Socola la mănăstirea Agapia. Hrisovul de la 1 septembrie 1803 statorniceşte definitiv înfiinţarea „Şcoalei feciorilor de preoţi“. De asemenea, hrisovul stabileşte „ca la mănăstirea Agapia să se aşeze un dascăl bătrân procopsit la învăţătură, care să înveţe pe maici carte grecească şi elinească şi după ce vreunele din maici vor câştiga procopseala limbii greceşti şi elineşti, atunci vor rămâne acestea dascăli în mănăstire. Iar la mănăstirea Socola, ce este aci aproape de Eşi să se aşeze o şcoală cu dascăli moldoveneşti, care să fie pentru învăţătura feciorilor de preoţi şi de diaconi, care la vremea lor, numai dintr-aceia să se hirotonescă preoţi şi toate veniturile acestei mănăstiri să fie pentru plata dascălilor“.
Veniamin Costachi a înţeles un lucru care în mişcarea eclesiastică a Apusului se va explicita abia peste o jumătate de secol, anume că Biserica are un rol bine determinat, şi că ea nu se poate sustrage de la datoriile sale faţă de multele trebuinţe ale credincioşilor.
De asemenea mitropolitul a avut o însemnată activitate cultural-editorială, deoarece acesta a simţit mai mult ca oricine lipsa cărţilor nu numai pentru şcolile pe care le-a înfiinţat, ci pentru întreaga suflare românească.
Cu toate astea mitropolitul nu a produs opere originale, deși suntem convinși că ar fi fost capabil cu siguranță de acest lucru, ci și-a angajat întreaga sa viață în traducerea cărților însemnate și a tratatelor teologice importante, lucru care ne lipsea cu desăvârșire la acea vreme, spre desebire de alte popoare care aveau deja tradusă în propria limbă întreaga literatură teologică. „Prin aceasta se poate spune că Veniamin este fondatorul Teologiei superioare la români, fiindcă a înțeles să pună în circulație românească bunurile teologice esențiale și universale, fără a căror rumegare nu se putea trece la studii mai importante în această materie”.
Veniamin și-a închinat mare parte a vieții sale traducerii cărților, deoarece realizase că teologia românească avea multe lipsuri prin prisma faptului că lipseau cărți de cult traduse corect precum Tipicul, Pidalionul, Catehismul sau Dogmatica.
Putem afirma cu certitudine că mitropolitul Veniamin Costachi a avut un rol însemnat în ceea ce privește dezvoltarea literaturii teologice.
Bibliografie: Andrei Vizanti, Veniamin Costachi mitropolit al Moldovei și Sucevei: Epoca, viața și operele sale, Iași, 1981; Nicolae Iorga, Oameni care au fost, Chișinău, 1990; Vasile Vasilache, Mitropolitul Veniamin Costachi (1768-1846), Mănăstirea Neamt, 1941; Alexandru I. Ciurea, La o sută de ani de la moartea lui Veniamin Costachi, în „Candela”, anul LVII, 1946.
(Pr. I.D. Moga)