Rânduiala Postului celui Mare în Biserica Ortodoxă

Perioada Postului Mare are menirea pregătirii credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie  a sărbătorii pascale. Prima poruncă dată lui Adam în rai a fost aceea de a păzi postul, adică de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi al răului. El însă încalcă singura limită impusă de Dumnezeu devenind victima lăcomiei, motiv pentru care a fost alungat din rai: Stihirea de la Mărire-Doamne strigat-am (Vecernia din Duminica Lăsat. sec de brânză[1] precum şi Mărire de la Stihoavnă (Vecernia-aceeaşi duminică)[2]. Pentru că lăcomia ne-a alungat din rai prin post avem şansa de a reveni în el (Icos-Duminica Lăsat sec de brânză)[3]. Postul este văzut ca o nimicire a morţii, care a fost consecinţa păcatului. Postul îl face pe om asemenea făpturilor cereşti[4], fiind icoana modului vieţii paradisiace (Sf. Vasile cel Mare).

         Postul ortodox este marcat profund de această atmosferă eshatologică. Postul restaurează starea iniţială a lui Adam care înainte de cădere era vegetarian[5]. Postul are menirea de a ajuta raţiunea să-şi regăsească hegemonia naturală asupra părţii iraţionale a sufletului. În timp ce hrana naşte patimile, postul este „maica virtuţilor, calea împărătească a curăţirii patimilor, maica neprihănirii[6] (Utrenia de Marţi din a doua săpt. a postului – oda 8 a canon. 2, trop. 5).

         Postul este auxiliarul indispensabil al pocăinţei. Fără post metanoia este zadarnică. Postul este începutul pocăinţei, scria Sf. Vasile cel Mare. În imnografia Triodului, troparele asociază postul cu metanoia: „Trezeşte-te, priveghează, suspină, lăcrimează prin post, leapădă povara păcatului suflete, ca prin pocăinţă fierbinte să scapi de foc…[7](Utrenia de Marţi, a doua săpt. a postului, oda 2, can.1, trop.1). Postul se înscrie într-o mişcare de sinergie: „Dacă am păcătuit, vom posti, pentru că am păcătuit”[8].

         În asceza ortodoxă, postul deschide spre contemplaţie.Un principiu general al spiritualităţii ortodoxe cu privire la post este acela că unei restricţii a trupului trebuie să-i corespundă o contemplaţie proporţională. Sf. Ioan Scărarul scrie:”postul este curăţia rugăciunii, luminarea sufletului, paza minţii, călăuză spre neprihănire, iertarea păcatelor[9]. Aceeaşi idee este exprimată şi de troparul 2 al canonului 1 de la oda 9 a Utreniei din prima săpt. a Postului[10]: „Vino suflete uşurat prin virtuţile postului şi te înalţă prin aripi din răutatea cea râvnitoare…”.

       Imnografia bizantină compară adeseori postul cu un veritabil banchet tainic în care sufletul se ospătează cu hrană duhovnicească:”Postul mare este un post luminos”(Utrenia de Miercuri, săpt. a doua din post, sed.1, trop.1)[11], în care mâncărurile banchetului sunt darurile Duhului Sfânt (Utrenia săpt. trei din post, trop.1; Utrenia de luni din săpt. a cincea, trop. 1 al odei 9): „Dumnezeiesc pahar de străpungere umplând acum harul postului în chip lămurit, cheamă pe toţi credincioşii strigând cu veselie:Veniţi să vă desfătaţi, lepădând beţia patimilor…”. Pentru Sf. Simeon Noul Teolog acest ospăţ duhovnicesc este alcătuit, ca feluri de mâncare, din citiri, cântări şi servicii liturgice: Vecernia de marţi din săpt. 1, stih. 3 de la Doamne strigat-am: „Dăruieşte-mi şi mie, Cuvinte, desfătarea postului, precum lui Adam raiul odinioară…”.

        Utilizarea de imagini antinomice, a postului-ospăţ, nu are doar un scop retoric, ci exprimă paradoxul cheie al spiritualităţii creştine, care îi cere creştinului să dezvolte prin voinţă, harul primit la botez. Credincioşii sunt iniţiaţi în ştiinţa postului folosind ca modele personalităţile Vechiului Testament. Aşa cum Moise a postit 40 de zile pentru a primi teofania de pe Sinai şi Legea lui Dumnezeu (Ieşire 24, 15-18; 34, 28), şi credincioşii trebuie să postească 40 de zile pentru a se învrednicii să vadă pe Dumnezeu, să contempleze divinitatea lui Hristos în momentul teofaniei Patimii-Învierii (Utrenia Duminicii Lăsat. Sec de brânză, stih. 3 de la Laude[12] şi Utrenia de Marţi, săpt.1 din post, trop. 5 al odei 9 :” Cu postul apropiindu-ne şi noi de muntele rugăciunilor, să vedem cu inimă curată pe Dumnezeu, tablele poruncilor primindu-le înăuntru ca Moise strălucind pe faţa noastră de slava dragostei Lui…”. Postul Mare este asemănat cu muntele Sinai. Prin post Moise a făcut ca poporul ales să treacă prin Marea Roşie (Utrenia din Duminica Lăsat. sec de brânză, oda 9), Ilie: „Postind a deschis cerul şi a adăpat de ploaie pământul însetat. Să postim şi noi vărsând lacrimi duhovniceşti ca să câştigăm milostivirea” (Utrenia de Luni din săpt. a şasea din post, trop. 3 al odei 8).

        Cel mai desăvârşit model al postului, temeiul lui, este desigur postul Mântuitorului din pustie:”Postind Domnul omeneşte spre pildă nouă, biruie pe ispititorul…” (Utrenia de Miercuri din Săpt. Lăsat. Sec de brânză-oda 1). Postul cel Mare este imitarea vieţii pământeşti a lui Hristos. Sf. Grigorie de Nazianz şi alţi imnografi ai Triodului văd în postul Mare o pregătire în vederea morţii împreună cu Hristos, o actualizare parţială a Iconomiei şi o iniţiere deplină în viaţa în Hristos[13].

        Alexandru Schmemann distinge două feluri de post: postul euharistic şi postul ascetic[14]. În Biserica Ortodoxă împărtăşirea a avut totdeauna sensul unei sărbători eshatologice-unirea cu Hristos ce anticipează Paştile veşniciei. Canoanele cer post obligatoriu înainte de împărtăşire. Pentru Alex. Schmemann „postul şi euharistia formează doi poli complementari ai vieţii creştine”. Al doilea tip de post (ascetic) este văzut ca armă de luptă împotriva celui rău: „Acest neam de demoni nu iese decât prin rugăciune şi post”, învaţă Mântuitorul.

       Postul euharistic este postul Bisericii întregi în aşteptarea Mielului, postul ascetic este al creştinului în Biserică. Cele două posturi sunt complementare. De fapt, Postul Mare poate fii socotit o sinteză a acestor două tipuri de post. Celebrarea Liturghiei-incompatibilă cu postul, conf. Canoanelor 49 şi 51 Laodiceea (a doua jumătate a sec. IV-în zilele de luni până vineri din Postul Mare care devin aliturgice, până când va apare Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite).

       Părinţii Bisericii insistă asupra valorii duhovniceşti a postului, ce trebuie păzit cu sufletul şi cu trupul: „Să nu ne mâhnim iudaiceşte ci să ne luminăm bisericeşte, să nu ne făţărnicim fariseieşte, ci să ne împodobim evangheliceşte, lăudându-ne cu Crucea Lui Hristos” (Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon). Pentru primele generaţii de creştini postul pentru a fii primit trebuie să fie însoţit de milostenie: „Veniţi mai înainte de sfârşit, fraţilor, să ne închinăm milosteniei” (Utrenia de Joi din săpt. a şasea, canonul 1) şi „Postind fraţilor trupeşte să postim şi duhovniceşte” (Vecernia de Miercuri din săpt. 1, stih.1 de la Doamne strigat-am).


[1] Tipic Bisericesc, Ed. Arhiepiscopiei Timişoara, 2003, p. 69

[2] IBIDEM, P. 72

[3] IBIDem, p. 73

[4] SF. IOAN GURĂ DE Aur, Omilie la înjumătăţirea postului.

[5] SF. VASILE CEL MARE, Despre originea omului.

[6] Tipic bisericesc, p. 89

[7] IBIDEM, p. 90

[8] SF. IOAN GURĂ DE AUR, Despre Post.

[9] Sf. Ioan Scărarul, Scara.

[10] Tipic…, p. 84

[11] IBIDEM, p. 87

[12] IDEM, ibidem, p. 76

[13] NICOLAE CABASILA, Despre viaţa în Hristos, p. 59.

[14] ALEXANDRU SCHMEMANN, Despre Postul cel Mare, Bucureşti, 1995, p. 76.

Pr. drd. Florin Vânătoru