Sfântul Irineu s-a născut undeva în Asia Mică, probabil în Smyrna sau în împrejurimile acestei cetăţi, în jurul anului 130. În tinereţe a fost ucenic al Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, fostul ucenic al Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.
Nu se cunoaşte data exactă a venirii sale în Galia însă în anul 177/178, adică în timpul persecuţiei declanşată de împăratul Marcu Aureliu împotriva creştinilor, se pare că Sfântul Irineu era „preotul bisericii din Lion”. În jurul aceluiaşi an, în această calitate, a fost delegat în timpul persecuţiei să ducă o scrisoare din partea creştinilor din Galia către Episcopul Elefterie al Romei (174 sau 175 – 189).
Dupa moartea Episcopului Potin de Lyon (177) a devenit succesorul acestuia in tronul episcopal. Principalele slujiri pe care le-a desfasurat in calitate de episcop au fost dopotriva propovaduirea Sfintei Evanghelii in mijlocul poporului galilor si lupta impotriva ereticilor prin cuvant si prin scris.
Sfantul Irineu a mijlocit, in anul 190, inlaturarea neintelegerilor dintre Papa Victor I al Romei si episcopii din rasarit, cu privire la data serbarii Sfintelor Pasti. Irineu a scris papei sa nu duca lucrurile prea departe deoarece rasaritenii au dreptate. Sfantul Irineu si-a incheiat apostolia in anul 202, in timpul persecutiei imparatului Septimiu Sever (193-211), primind cununa muceniciei prin sabie. Sfantul Irineu a fost inmormantat in cripta Sfantul Ioan (acum Sfantul Irineu) din Lyon, ce a fost distrusa de catre calvini in 1562. Astazi se mai pastreaza doar capul sfantului in biserica Sfantului Irineu din Lyon.
In ceea ce priveste pregatirea sa culturala din tinerete, de factura greaca, aceasta poate fi observata numai pe baza scrierilor sale. Aceste opere arata o mare familiaritate cu poetii si filosofii greci. Sfantul Irineu ii citeaza adesea pe Homer, Hesiod, Pindar si Platon.
Legat de viata si invatatura crestina Sfantul Irineu da marturie ca pe langa invatatutile primite de la Sfantul Policarp al Smirnei, a avut si alti invatatori, „prezbiteri” ( din Asia Mica) pe care ii desemneaza ca succesori imediati ai apostolilor.
Sfantul Irineu de Lyon a scris mai multe lucrari teologice precum: „Adversus Haereses”, „Omilii asupra Sfantului Policarp”, „Comentariile asupra Apocalipsei”, „Cuvantari asupra credintei”.
Pr. Emil Şearpe