Teologul ortodox american Stanley S. Harakas respinge cu fermitate practica
însămânţării eteroloage. El consideră că unitatea , sfântă a căsătoriei este ruptă în
momentul in care materialul genetic provine de la o a treia persoană. Copilul trebuie să aparţină din punct de vedere genetic celor doi soţi, altfel, se trădează obligaţia fidelităţii conjugale. O astfel de procedură este condamnată ca şi o formă de adulter „inacceptabilă din punct de vedere moral”, pe când însămânţarea artificială a femeilor necăsătorite este judecată desfrânare. Autorul schimbă tonul grav atunci când vorbeşte despre însămânţarea omoloagă. Pentru acceptarea ei, pune o singură condiţie: existenţa „consensului si cooperării” soţului”. Prin această observaţie respinge posibilitatea folosirii seminţei conservate a soţului decedat. Harakas nu vede nimic imoral în practica însămânţării artificiale cu condiţia ca gameţii să provină de la soţii în viaţă, condiţie a respectării „fidelităţii conjugale”. Aceasta nu ar fi altceva decât „o procedură terapeutică care permite realizarea unuia dintre scopurile principale ale căsătoriei”. Observaţia că, copilul nu este conceput în urma unirii conjugale este respinsă. El consideră că din punct de vedere ortodox nu există o relatie indisolubilă între procreare şi actuLfizic al raportului sexual.
Autorul consideră că Biserica Ortodoxă nu trebuie să încurajeze pe credincioşii săi să facă o asemenea alegere în vederea procreării şi avertizează asupra potenţialelor daune pe care le-ar putea suferi copiii născuţi cu ajutorul acestor tehnici precum şi pericolul de a se forma, în urma acestor practici, o mentalitate ce ar putea fi desemnată ca şi un posibil „pas care dezumanizează viaţa şi care separă atât de dramatic relaţiile personale ale cuplului căsătorit de sarcină”. Respinge în termeni categorici tehnicile care implică folosirea unei mame substituţive deoarece: „această procedură este contrară eticii ortodoxe cu privire la relaţia specială, naturală, spirituală şi emoţională care există între mamă şi copil în timpul sarcinii”. Părintele Harakas respinge şi posibilitatea folosirii uterului artificial, considerându-1 împotriva naturii, fiind în realitate „o tristă tentativă a creaturii de a imita funcţia unică a Creatorului… O negare a plenitudinii existenţei noastre fizice sfinţită prin întruparea Domnului nostru şi consacrată slujirii lui Dumnezeu în toate aspectele sale, cuprinse fiind funcţiile sexuale şi reproductive”. Folosirea uterului artificial sau a unei „mame substitutive” pune sub semnul întrebării identitatea copilului; iar cu privire la prima situaţie adaugă: „trebuie să menţinem sfinţenia pântecelui matern dacă dorim să păstrăm pe deplin umanitatea noastră”.
Diac. Petre Bărănguţă