Primul capitol al cărţii Facerea relatează în detaliu actul prin care Dumnezeu plăsmuieşte, în şase zile (hexaimeron), întreaga creaţie: cosmosul, pământul, plantele, animalele şi, în final, pe om. Acesta este adus la existenţă în urma sfatului treimic, după ce au fost gata toate: „Şi a zis Dumnezeu: Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul»” (Fac. 1, 26). Analizând acest important aspect al existenţei noastre, PS Prof. Univ. Dr. Irineu Slătineanul afirmă: „A fi în chipul lui Dumnezeu, sau după chipul lui Dumnezeu, sau a fi chipul lui Dumnezeu nu sunt deloc expresii sinonime. După chip înseamnă că Dumnezeu ar fi creat mai întâi un chip, o imagine prototip, după care a creat pe om. Această imagine intermediară poate fi Înţelepciunea (Cf. Înţ. Sol. 7, 26) sau Logosul. Dar adevăratul Arhetip, după care a creat şi a realizat pe om, este Hristos, care este în forma lui Dumnezeu (Tit. 2, 6), care este chip al lui Dumnezeu (II Cor. 4, 4). Ansamblul tradiţiei cu privire la acest aspect poate fi rezumat, spunând că omul este după chipul Logosului: şi că el este chip al lui Dumnezeu prin intermediul Logosului, fiind deci chip al Chipului”.[1]
Tot în acest sens, teologul grec Alexandros Kalomiros arată care este cauza autentică şi izvorul întregii creaţiei: „Sfatul veşnic al lui Dumnezeu a fost de a-şi oferi viaţa Sa, viaţa Sfintei Treimi, tuturor făpturilor raţionale pe care le aduce la existenţă, nu din vreo necesitate, ci din iubire. Un abis de necunoscut separă însă natura creată de natura necreată a Divinităţii. Diferenţa dintre natura creată şi necreată este atât de vastă încât nici cea mai desăvârşită din creaturile îngereşti nu o poate depăşi. O creatură este întotdeauna străină de Divinitate, oricât de desăvârşită ar fi. Dar Dumnezeu are planul Său încă înainte de a fi lumea. Vrea să arunce El Însuşi o punte peste abisul dintre Dumnezeu şi creaturile Sale. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu va uni astfel în propria Sa persoană sau ipostază cele două naturi diferite şi separate de un abis, cea creată şi cea necreată […] ca să insufle naturii create viaţa veşnică”.[2] Aşadar, legătura dintre Dumnezeu şi creaţia Sa este întărită în primul rând prin plăsmuirea omului. Plin de slava dumnezeiască, acesta se învredniceşte de sus a da nume tuturor vietăţilor înainte create, consolidându-se ca o punte de legătură între cele două realităţi cosmice: spirituală şi materială. Sfântul Grigorie Teologul explică pe larg destinaţia omului de a fi microcosmos: „Acum Cuvântul Ziditor, hotărând să le dezvăluie şi să alcătuiască o singură fiinţă însufleţită din amândouă – din zidirea nevăzută şi cea văzută – făureşte Omul, şi luând un trup din materia ce se afla mai înainte, şi punând în el un suflu luat din Sine (despre care Cuvântul ştia că este un suflu raţional şi chip al lui Dumnezeu), ca pe un fel de o a doua lume, măreţ în micime, l-a aşezat pe pământ, Înger Nou, slujitor îmbinându-le pe amândouă, deplin cunoscător al zidirii văzute, dar numai în parte al celei cugetătoare, împărat al tuturor celor de pe pământ, dar supus al Împărăţiei celei de sus, pământesc şi ceresc, vremelnic, şi totuşi nemuritor, văzut, şi totuşi cugetător, la jumătatea drumului între măreţie şi nimicnicie, împreună într-o persoană duhul şi trupul; duh pentru bunătăţile revărsate asupra lui, trup, din pricina culmii la care fusese înălţat; unul, ca să urmeze a vieţui şi a slăvi pe Binefăcătorul său, celălalt, ca să poată suferi, şi prin suferinţă să i se aducă aminte şi să se îndrepteze, dacă cumva s-ar mândri întru măreţia sa; fiinţă vie, cercat aici şi mutat apoi altundeva; şi, spre a îndrăgi taina, îndumnezeit prin atragerea sa de către Dumnezeu”.[3]
[1] PS Prof. Dr. IRINEU SLĂTINEANUL, Omul după chipul lui Dumnezeu, între posibilitatea asemănării şi catastrofa căderii, în Revista „Mitropolia Olteniei”, anul LV, nr. 1-4/2003, p. 8.
[2] Dr. ALEXANDROS KALOMIROS, De la Facere la Apocalipsă (Cele şapte dimineţi, Sfatul veşnic, Râul de foc, Slava materiei), Serie coordonată de Fabian Anton, Traducere de Pr. Ioan Constantin, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2005, p. 41.
[3] SF. GRIGORIE TEOLOGUL, Cuvântare la Sfintele Paşti, în volumul Taina m-a uns, Cuvântări, Traducere din limba greacă, note introductive şi comentarii: pr. dr. Gheorghe Tilea, Ed. Herald, Bucureşti, 2004, p. 235-236.
Pr. Bogdan Samfira