Omul „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”
Cu orivire la constituţia psiho-somatică a omului, referatul biblic ne spune: „Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut, a făcut bărbat şi femeie” (Fac. 1, 26 -27). Observăm de aici că nu se mai aminteşte de „asemănare”, ci este pomenit doar cuvântul „chip”. Relaţia dintre cei doi termeni a fost dezvoltată şi analizată pe larg în teologia Sfinţilor Părinţi. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare ne spune că noi am primit chipul lui Dumnezeu în actualitate, ca o pecete imprimată în întreaga noastră fiinţă, iar asemănarea ne-a fost dată ca scop suprem la care trebuie să ajungem prin efort susţinut şi părtăşie cu Dumnezeu, adică în potenţă: „Să facem pe om după chipul Nostru şi după asemănare. Pe unul îl avem de la zidire, pe altul îl dobândim prin voia slobodă. În alcătuirea dintâi ni s-a dat să ne naştem după chipul lui Dumnezeu; prin voia slobodă se plăsmuieşte întru noi fiinţarea după asemănarea lui Dumnezeu […] Să facem pe om după chipul Nostru: să-i fie dat prin zestre ceea ce este după chip, dar şi făcându-se după asemănare. Dumnezeu a dat putere pentru aceasta; prin ce te-ai mai fi ostenit; dacă te-ar fi făcut şi după asemănare? De ce te-ai mai fi încununat? Iar dacă Ziditorul ţi le-ar fi dat pe toate, cum ţi s-ar fi deschis Împărăţia Cerurilor? Se cuvenea deci a se da ţie doar o parte, lăsându-se cealaltă neîmplinită, tocmai ca să o plineşti tu însuţi şi să te învredniceşti de răsplătirea care vine de la Dumnezeu”.[1]
Din cele arătate se poate deduce foarte uşor importanţa pe care o are crearea omului „după chipul lui Dumnezeu” atât în antropologică iudaică sau vechi testamentară, cât şi în cea creştină. În gândirea israeliană „chipul lui Dumnezeu” (imagi Dei, şelem ’elohim) a fost înţeles în mod concret, chiar fizic, legat direct de incursiunile antropomorfe ale Creatorului în creaţia Sa: „Cu el grăiesc gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în ghicituri şi el vede faţa Domnului” (Numeri 12, 8); „Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o vei vedea” (Ieşire 33, 23). Această concepţie se poate întâlni şi la popoarele din Răsăritul Mijlociu. De pildă, în vechile liturghii sumeriene, zeiţa Nintu din Kish îl modelează pe bărbat după chipul zeului Asshirghi şi pe femeie după chipul ei.[2]
Limba ebraică traduce cuvântul chip prin şelem, însemnând: reprezentare plastică, imagine dimensională dublă, sau statuie. Aşa se face că în referatul biblic asocierea dintre „chip” „asemănare” – demut se traduce prin similaritate. Alăturarea celor doi termeni exclude posibilitatea receptării omului ca pe o copie fidelă, ca pe un xerox al lui Dumnezeu, ci reprezintă o corespondenţă raţional-spirituală, rezultată din înzestrarea acestuia cu chipul Creatorului său.[3] Prin urmare capacitatea omului de a fi după chipul lui Dumnezeu implică o formă de existenţă persoană, raţională şi liberă. „Chipul lui Dumnezeu din om – spune PS Părinte Irineu – constă în faptul că el (omul) e o fiinţă raţională şi cuvântătoare: «El e creat pentru că e chipul Cuvântătorului, Raţiunii creatoare, şi în această privinţă omul este făcut chip al lui Dumnezeu, întrucât ca om conlucrează la facerea omului». Este stăpân pentru că Hristos este Domn şi Împărat a toate: «Faptul că a fost creat chip al naturii care stăpâneşte toate nu înseamnă nimic altceva decât că natura lui a fost creată dintru început ca împărătească». «Este liber, pentru că este chip al libertăţii absolute. În libertatea alegerii şi-a avut asemănarea cu Cel ce stăpâneşte toate şi ca atare, nu a fost aservit prin nicio necesitate la ceva din afara lui, ci după propria lui voie a condus spre ceea ce i se părea potrivit şi a ales ce i-a plăcut cu deplină putere»”.[4]
[1] SF. VASILE CEL MARE, Despre obârşia omului 1, 16-17, apud Ieromonah SERAFIM ROSE, Cartea Facerii, Cartea lumii şi omul începuturilor – perspectiva creştin-ortodoxă, Traducere Constantin Făgeţan, Ed. Sofia, Bucureşti, 2001, p. 98.
[2] Dr. REMUS RUS, Concepţia despre om în marile religii, Teză de doctorat în teologie, în Revista Glasul Bisericii, an XXXVII, 1978, nr. 7-8, p. 746-747.
[3] IBIDEM, p. 747.
[4] PS. Prof. Dr. IRINEU SLĂTINEANUL, art. cit., p. 8, cf. Sf. Grigorie de Nyssa, Despre constituţia omului, P.G. 44, 136 BC; cf. Teodor de Mopsuestia, P.G. 80, 109 B.
Pr. Bogdan Samfira