În Biserica Ortodoxă, cinstirea icoanelor ocupă un loc de frunte. Icoana este un mijloc de cinstire adusă lui Dumnezeu şi sfinţilor. În cultul icoanelor se vede credinţa noastră în Dumnezeu şi cea mijlocitoare a sfinţilor. Noi nu cinstim materialul din care este făcută icoana, ci cinstim chipul reprezentat pe ea. Icoanele constituie un mijloc de exprimare a dorinţei creştine, un mijloc de învăţătură şi educaţie religioasă a creştinului. Creştinii cinstesc icoanele încă din secolul al IV-lea. Prin icoană înţelegem orice reprezentare picturală a unui personaj sfânt, sau a unei scene sfinte, pe o bucată de lemn, pânză sau hârtie, pe sticlă sau pe zidul bisericii. Icoana ortodoxă este sfinţită de preot prin rugăciune, stropire cu aghiasmă, devenind astfel obiect sacru, demnă de cinstire, ca orice obiect de cult.
„Atât din punct de vedere artistic, cât şi sub raport spiritual, icoana este una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului XX”[1]. Decadenţa spirituală s-a manifestat prin ignorarea icoanei, iar trezirea spirituală a făcut ca ea să renască în prezent. Icoana nu reprezintă doar o valoare artistică sau culturală, ea este o revelare prin artă, a experienţei spirituale ortodoxe.
Icoana este o carte deschisă care ne dezvăluie istoria revelaţiei dumnezeieşti şi întreaga operă de mântuire a lumii, numită şi „Biblia celor neştiutori de carte”.
Icoana este o rugăciune exprimată prin imagini şi este înţeleasă prin rugăciune. Creştinul ortodox caută în icoană frumuseţea duhovnicească, nu pe cea trupească, pentru că scopul vieţii creştine este urcarea pe treptele virtuţilor spre Dumnezeu Însuşi, care este Binele absolut. În faţa icoanelor „nu ne închinăm în rugăciune chipului zugrăvit, ci ne înălţăm către Prototip”[2], aşa cum spune Sfântul Vasile cel Mare.
Biserica primelor veacuri s-a confruntat cu multe greutăţi în privinţa icoanelor Domnului nostru Iisus Hristos, a Sfintei Fecioare Maria şi a sfinţilor, însă icoana a avut apărători în rândul preoţilor, călugărilor, ierarhilor şi credincioşilor, care au fost persecutaţi de ereticii iconoclaşti.
La Sinodul al VII-lea Ecumenic a fost proclamată importanţa cinstirii sfintelor icoane. Acum a fost restabilit cultul acestora în sfintele biserici şi în casele credincioşilor. Sfânta Liturghie şi icoana exprimă esenţa trăirii ortodoxe, fapt de prim rang în Ortodoxie, unde este chemarea: „Veniţi şi veţi vedea!” (Ioan 1, 39). Aici amintim icoanele marilor praznice. Ortodoxiei îi revine sarcina de a purifica iconografia bisericească de influenţele decadente şi tolerate multă vreme şi prin cultivarea dreptei credinţe să fie păzitoarea „apărării sfintelor icoane”.
Icoanele ne ajută să ne înălţăm mintea şi inima la cele mai presus de lume şi să vedem măreţiile şi descoperirile dumnezeieşti, să ne exprimăm credinţa în icoane în casele, sfintele locaşuri cu chipurile sfinte ale Mântuitorului, Maicii Domnului şi sfinţilor.
Bibliografie: Arhim. Lector Univ. Dr. Vasile Miron, Studii de Teologie Liturgică şi de educaţie religioasă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 2015.
Pr. Băjău I. Marin Mirel
[1] Leonid Uspenski, Teologia icoanelor în Biserica Ortodoxă, trad. de Teodor Baconsky, Editura Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 183.
[2] Monahia Iuliana, Truda iconarului, trad. de Evdochia Şavga, Editura Sopia, Bucureşti, 2001, p. 55.