Domnul nostru Iisus Hristos a fost însoţit de Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli şi de mulţime de popor, dornică să-I asculte cuvintele Vieţii Celei veşnice, în vremea activităţii Sale mesianice. „Că îi învăţa pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Matei 7, 29). Cele care L-au urmat şi L-au slujit pe Mântuitorul au fost şi femeile mironosiţe. Ele ascultau cuvintele dumnezeieşti şi puneau averea şi osteneala lor în slujba propovăduirii Evangheliei. În felul acesta, ele desfăşurau o lucrare apostolică, în preajma Mâtuitorului, asigurând hrana cea de toate zilele, căci de multe ori, mulţimile uitau de foame şi de oboseală.
Ataşamentul şi iubirea sinceră, cât şi curajul lor, ies în evidenţă cu ocazia mântuitoarelor patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Au fost de faţă în cele mai grele momente ale prigoanei sălbatice a Apostolilor Săi şi au participat la cea mai cumplită şi zguduitoare dramă din istoria omenirii: moartea Fiului lui Dumnezeu pe Cruce şi îngroparea Lui. Ele nu se tem de prigoana iudeilor, nici de straja de la mormântul Domnului. Mai curajoase decât Apostolii, au venit la mormânt ca să ungă cu miresme trupul Domnului Iisus şi cu acest prilej au fost martore ale Slăvitei Sale Învieri. Iisus cel înviat le întâmpină, zicând: „Bucuraţi-vă!”. În acest moment, femeile mironosiţe merg şi vestesc Apostolilor „bunele vestiri de bucurie ale Învierii lui Hristos”, ele devenind mărturii vrednice de crezare ale Învierii, „primii evanghelişti ai Bisericii Creştine”, cum le numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfânta Scriptură menţionează numele a şapte mironosiţe, iar cea mai cunoscută este Maria Magdalena. Numele ei provenea de la locul ei de naştere, cetatea Magdala, un orăşel din Galileea, aflat pe marginea lacului Tiberiada, la sud de Capernaum.
Sfânta Evanghelie ne istoriseşte că Maria Magdalena a fost prezentă în clipele tragice ale răstignirii Mântuitorului alături de Maica Domnului şi de alte sfinte femei, privind cu durere şi cu cutremur sufletesc cele ce se petreceau în acel moment. După ce Mântuitorul Îşi dă sufletul în cele mai cumplite chinuri şi după ce iudeii plecaseră la casele lor, singura, Maria Magdalena şi o altă Maria rămân neclintite lângă cruce, până spre seară, când Iosif din Arimateea coboară de pe cruce trupul lui Iisus şi îl pune în mormânt. După trei zile, în „ziua întâi a săptămânii” (Duminica), Maria Magdalena vine la mormânt să ungă trupul Domnului. Ea ajunge prima la mormânt, în zorii zilei, împreună cu cealaltă Marie, găsesc mormântul gol şi primesc vestea de la înger că a înviat Hristos, apoi se întorc la Iersusalim să binevestească Apostolilor Învierea Mântuitorului. Pe când mergeau ele pe cale, „iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă ! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” (Matei 28, 9).
Aşa a fost rânduiala de la Dumnezeu ca femeiele să constate cele dintâi adevărul învierii, că dacă prin femeie „a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea” (Romani 15, 12), se cuvenea ca tot prin femeie să se vestească izbăvirea din păcat şi din moarte, prin Învierea Domnului.
Bibliografie: Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, Studii de Teologie şi de educaţie religioasă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 2005.
Pr. Băjău I. Marin Mirel