Capadocia, provoncie a Asiei Mici, odinioară parte din Imperiul Bizantin, astăzi inclusă în Turcia, a dat Bisericii oameni remarcabili prin formaţia lor duhovnicească şi intelectuală. Patrologii au identificat în calendarul bisericesc peste 50 de sfinţi originari din această provincie, nume consacrate în istoria Bisericii prin opera lor teologică, pastorală şi apologetic-misionară lăsată posterităţii.
Sfântul Vasile cel Mare se naşte în anul 330 în Cezareea Capadociei fiind vlăstarul unei familiei binecuvântate cu 10 copii. Dragostea pentru învăţătură a învăţat-o în casa părintească, ajungând ulterior să studieze în cele mai cunoscute universităţi ale lumii antice, din Cezareea Capadociei şi Atena.
Din viaţa sa aflăm că: „S-a rugat lui Dumnezeu şase zile în şir să-l învrednicească să-l aducă jertfa cea nesângeroasă. Într-adevăr, în a şaptea zi, i s-a arătat Mântuitorul în vis, împlinindu-i dorinţa” (Liturgica specială). Referitor la Sfânta sa Liturghie, marele teolog rus Bobrinskoy subliniază că: „Teologia acesteia este de o bogăţie impresionantă şi de o deosebită vigoare. Nu numai că este de o omogenitate teologică şi literară remarcabilă, dar şi asemănările terminologice ale acesteia cu scrierile Sfântului Vasile sunt frecvente şi de netăgăduit” (Boris Bobrinskoy, Împărtăşirea Sfântului Duh).
Liturghia Sfântului Părinte este un izvor nesecat de cunoaştere a lui Dumnezeu, mai ales că este inclusă între monumentele dogmatice şi simbolice ale Bisericii Ortodoxe Soborniceşti, cu tot tipicul rânduielii lor şi cu modul oficierii ei. Fiindcă nu numai rugăciunile au conţinut dogmatic dar şi întreaga acţiune şi viaţă liturgică dau la iveală o mărturie teologică unică şi un Har unic (Intrarea în Împărăţie, Arhimandritul Vasilios).
Avem descrieri ale modului cum slujea Sfântul Vasile. Astfel ne povesteşte Sfântul Grigorie de Nazians: „ A mers cândva împăratul la biserică…la sărbătoarea Epifaniei. După ce împăratul a intrat în lăuntru si cântarea psalmilor i-a lovit auzul întocmai ca un glas de tunet, după ce a văzut acea mare de capete şi ordine desăvârşită din biserică şi din altar, încât se părea mai de grabă ceva îngeresc, decât omenesc; după ce a văzut şi pe Vasile, cu trupul nemişcat, şi cu sufletul liniştit, ca şi cum prin venirea împăratului nu s-a întâmplat nimic neobişnuit, ci stând drept, cum spune Sfânta Scriptură despre Samuel, ca o columnă înaintea lui Dumnezeu şi a altarului, pe când toţi cei din jurul lui stăteau cu frică şi cu sfială, după ce a văzut acestea – ceea ce nu mai văzuse niciodată – împăratul s-a simţit cuprins de un fel de sfială sau de frică, mintea a-nceput a-i fi învăluită ca de un fel de ceaţă şi a i se învârti pământul înaintea ochilor”.
Dascăl al familiei creştine
Sfântul părinte acordă o mare importanţă omului în general şi familiei, în special. El arată că, deşi omul în dimensiunea sa orizontală este capabil să pătrundă umanul, în deschiderea spre Dumnezeu ara şansa să guste bunătăţile şi darurile desprinse din persoanele Sfintei Treimi.
Referindu-se la indisolubilitatea căsătoriei (Matei 19,6), Sfântul Vasile spune: „Nu trebuie să se despartă soţul de soţie, nici soţia de soţ, afară de cazul că celălalt s-a dedat adulterului, sau este celuilalt spre împiedicare la evlavie”.Temeiurile scripturistice de la Matei 5,31-32;19,9;l Cormuni 7,10-11, sunt edificatoare în acest sens.
Considerând că la temelia căsătoriei trebuie sa stea iubirea reciprocă dintre cei ce păşesc spre ea, Sfântul Vasile subliniază că „bărbaţii trebuie să-si iubească femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit Biserica, pentru care El însuşi s-a dat, ca sa o sfinţească (Efeseni, 5, 25 – 26, 28).
Dacă unul din scopurile căsătoriei este naşterea de prunci, e normal ca în cadrul familiei să existe datorii reciproce între părinţi şi copii. În acest sens, Sfântul Vasile face bogate referiri, arătând felul cum trebuie să crească această relaţie, în special în lucrările: Regulile mari; Regulile mici; Reguli morale şi mai ales în Omilia către Tineri..
Pentru Marele Vasile, valorile cunoaşterii şi formării tinerilor vlăstare sunt vrednice de a fi luate în seamă, dacă se atinge scopul major: deprinderea „ştiinţei de a înţelege pe Dumnezeu”.
Sfaturi cu privire la felul cum trebuie aplicată învăţătura creştină în viaţa personală sunt îndreptate şi către alte categorii de membrii ai marii familii eclesiale: fecioare, văduve, sclavi etc.
Dascăl al vieţii monahale
Alături de Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Vasile cel Mare considera că monahul trebuie să trăiască în Hristos după un anumit tipic, corespunzător normelor scripturistice, prin care să se poată dobândi comuniunea cu Hristos. Astfel, după învăţătura sa, monahii trebuiau să cunoască corect şi concret învăţătura şi practica Sfintei Biserici.
De autoritatea Regulilor sale monahale se va lega mai târziu viaţa a mii şi mii de călugări. Astfel, aceste reguli pot fi concentrate sub trei aspecte esenţiale şi anume:
– simţul măsurii; acesta permite ca ele să fie acceptate de numeroase persoane care nu pot adopta austeritatea egipteană sau aşa-zisul eroism ascetic sirian;
– caracterul lor teologic;
– abundenţa prescripţiilor, care prevăd organizarea practică în detaliu, însoţită de acordarea unei largi iniţiative stareţului, care poate să reglementeze el însuşi modul în care Rânduielile pot fi aplicate, orarul liturgic şi tipul de hrană pentru întreaga comunitate.
Din mărturia Marelui ierarh ştim că pomenirea neîncetat a numelui lui Dumnezeu era o preocupare şi un ideal al tuturor eforturilor ascetice: „Roagă-te continuu! Nu este nevoie să faci rugăciunea neîncetat cu voce tare, ci important este să te uneşti cu Dumnezeu în tot ceea ce ţine de viaţa ta. Şi atunci viaţa ta întreagă va fi o rugăciune continuă si neîncetată”.
Părintele filantropiei creştine
Sfântul Vasile a înţeles chintesenţa învăţăturii creştine, faptul că aceasta rezumată în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Astăzi considerăm mult mai meritorie opera de asistenţă socială pe care a organizat-o şi a susţinut-o cu propria-i avere şi dăruire. Dacă ne gândim la condiţiile sociale ale secolului al patrulea, mai precis la cumplita foame ce bântuia în Asia Mică şi în provincia sa între anii 367-368, putem înţelege cu uşurinţă spiritul în care a realizat această monumentală lucrare.
Marea dragoste a Sfântului Vasile faţă de aproapele s-a concretizat în Vasiliadele sale, pe care Sfântul Grigorie Teologul le aşează mai presus de cele şapte minuni ale lumii vechi. Aceste aşezăminte au fost construite la marginea Cezareei, fiind considerate adevărate refugii pentru oamenii săraci.
Marele ierarh al Cezareei Capadociei, chiar dacă a propovăduit pastoriţilor săi viaţa veşnică, nu a rămas niciodată imposibil faţă de viaţa pământească a acestora. „Dacă vei zice: voi da săracilor atunci când voi umplea al doilea rând de jitniţe, viaţă lunga ţi-ai hotărât. Ia seama să nu te surprindă înainte de termen grăbită ziua din urmă. Căci şi făgăduinţa ta este o dovadă nu de bunătate, ci de răutate. Făgăduieşti anume nu ca să dai mai târziu, ci ca să te fereşti de a da acum. Cel flămând se topeşte, cel gol îngheaţă, datornicul este sugrumat, iar tu amâni pe mâine milostenia”.
Pr. Tinel Dudău,
preot capelan la Spitalul de Neuropsihiatrie din Poiana Mare,
Protoieria Băileşti, judeţul Dolj