Partidul Comunist a încercat în mod sistematic să prezinte Biserica Ortodoxă ca pe o instituţie retrogradă, care se opune cuceririlor ştiinţei. În cele ce urmează, vom arăta că acest lucru nu este adevărat şi că Ortodoxia nu numai că nu a stat în calea progresului ştiinţific, ci a avut o contribuţie semnificativă care a făcut posibilă dezvoltarea actuală.
1. Stadiul în care se afla ştiinţa înainte de apariţia creştinismului
Biserica nu a apărut azi, ci în urmă cu două milenii. De aceea, pentru a înţelege ce rol a jucat ortodoxia în dezvoltarea ştiinţei, trebuie să analizăm mai întâi stadiul în care se afla ştiinţa înainte de apariţia creştinismului.
În antichitate, lumea era dominată de religii politeiste, care adorau în diferite forme natura creată sau părţi ale ei. Aceste religii propovăduiau existenţa unor gzeih ai tunetului, ai soarelui, ai lunii, ai mării, ai focului, ai vegetaţiei şi ai altor lucruri create. În extremul orient existau şi religii panteiste, care considerau că lumea în ansamblul ei ar fi o emanaţie a unei divinităţi impersonale.
Ca urmare a ideilor religioase ale vremii, oamenii aveau o viziune de tip magic asupra lumii şi în loc să studieze legile care conduc fenomenele naturii şi apoi să le aplice în mod corespunzător, încercau ca prin diferite jertfe şi ritualuri să îmbuneze zeii.
În aceste condiţii, o cercetare ştiinţifică sistematică era practic imposibilă, deoarece un asemenea demers ar fi fost considerat o ofensă la adresa zeilor. Descoperirile erau rare şi aveau loc întâmplător, nu în urma unui studiu sistematic.
2. Schimbarea adusă de creştinism
Creştinismul a adus o viziune nouă despre Dumnezeu şi lume:
– a fost combătut politeismul şi viziunea lui magică despre lume, arătând că Dumnezeu este unul (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt trei Dumnezei, ci unul, cele trei ipostasuri fiind deofiinţă).
– s-a afirmat distincţia clară între Dumnezeu Cel Necreat şi lumea creată.
– s-a evidenţiat faptul că lumea nu e o creaţie haotică, ci are o raţionalitate, care rezultă din faptul că a fost creată prin Logos (cf. Ioan 1, 3) precum şi din legile pe care Dumnezeu le-a dat.
Prin aceste afirmaţii a fost deschisă calea cercetării ştiinţifice, deoarece, pe de o parte, lumea creată şi componentele ei nu mai erau divinizate, deci puteau fi cercetate fără teama de a supăra “zeii”, pe de altă parte se afirma faptul că există nişte legi pe care chiar Dumnezeu le-a pus în creaţie şi al căror studiu ne poate fi util.
De asemenea, constatăm că mulţi din oamenii de seamă ai Bisericii, în afară de pregătirea teologică au avut şi o pregătire ştiinţifică la nivelul epocii în care au trăit, având o contribuţie importantă în ambele direcţii. Câteva exemple de asemenea oameni ar fi Sfântul Apostol Luca Doctorul, Sfântul Justin Martirul şi Filosoful, Sfânta Muceniţă Ecaterina, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa şi mulţi alţii.
Un alt factor important l-a constituit monahismul, întrucât timp de peste un mileniu, mănăstirile au fost principalele centre de educaţie nu numai moral-teologică ci şi cultural-ştiinţifică. În afară de şcoli, aici au existat tipografii, biblioteci şi tot felul de ateliere de arte şi meserii care au contribuit şi ele la dezvoltarea şi răspândirea noilor invenţii şi descoperiri.
În acelaşi timp, nu trebuie neglijată nici contribuţia mirenilor ortodocşi la dezvoltarea ştiinţei. Lomonosov, Ştefan Procopiu, Nicolae Paulescu şi mulţi alţii erau în acelaşi timp savanţi şi credincioşi ortdocşi practicanţi.
În afara acestor considerente generale, este interesant să dăm câteva exemple din diferite ramuri ale ştiinţei, pentru a vedea cum a contribuit ortodoxia la dezvoltarea acestora.
3. Contribuţia la dezvoltarea astronomiei
Astronomia a fost studiată în special în mănăstirile ortodoxe, din raţiuni de ordin practic: la data apariţiei creştinismului nu existau ceasuri mecanice şi de aceea, pentru a respecta orarul slujbelor de noapte, existau călugări care urmăreau mişcarea stelelor şi la ora potrivită îi chemau pe toţi la slujbă. Pornind de la aceste observaţii de ordin practic, s-au făcut şi studii mai ample, care au contribuit la dezvoltarea astronomiei.
În antichitate, corpurile cereşti erau adorate ca zei. O rămăşiţă a acestui fapt o vedem şi în denumirile actuale ale planetelor (Mercur, Venus, Marte, Jupiter etc). O consecinţă a acestui fapt era că astronomia şi astrologia nu erau clar separate, întrucât se credea că planetele-zei ar avea o puternică influenţă asupra vieţii oamenilor.
În acest context, putem considera că prim realiz majoră ale ortodoxiei în acest domeniu afostprecizarea statutului corect al corpurilor cereşti, care nu sunt zei ci obiecte aparţinând lumii create. Urmarea logică a acetor precizări a fost separarea astronomiei (care este o ştiinţă) de astrologie (care este o superstiţie). În mod sistematic, în tratatele ortodoxe este studiată astronomia, în timp ce astrologia este combătută.
O altă mare descoperire a astronomilor ortodocşi a fost sistemul heliocentric. La apariţia creştinismului, toată lumea credea că Pământul este centrul universului şi toate celelalte corpuri cereşti se rotesc în jurul lui. Treptat, observaţiile astronomice asupra mişcării planetelor au condus la ideea că Soarele se află în centru, iar Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul lui. Prima afirmare explicită a acestui fapt, o găsim la Sfântul Grigorie de Nyssa, care, în lucrarea sa gCuvânt apologetic la Hexaimeronh, afirmă că gmarea înţelepciune a lui Dumnezeu a ştiut aşeza soarele tocmai în mijlocul universuluih. Pentru cei care nu cunosc acest fapt, menţionăm că Sfântul Grigorie de Nyssa a trăit în secolul IV, deci cu peste o mie de ani înainte de Copernic (care a trăit în sec. XV-XVI).
Sistemul heliocentric nu s-a impus dintr-o dată, ci treptat, dar este demn de menţionat faptul că Biserica Ortodoxă nu i-a persecutat pe susţinătorii lui ci chiar l-a considerat întotdeauna pe Sfântul Grigorie de Nyssa ca pe unul din marii sfinţi ai ortodoxiei.
Am menţionat rezultatele pe care le-am considerat mai importante, dar există şi multe alte descoperiri mai mici ale diverşilor astronomi ortodocşi. Inclusiv în zilele noastre, în ţările ortodoxe există observatoare astronomice care îşi aduc contribuţia la dezvoltarea acestei ştiinţe.
4. Contribuţia la dezvoltarea geografiei
La apariţia creştinismului, partea cunoscută a lumii era deosebit de redusă, cuprinzând doar Britania, zonele din jurul Mării Mediterane şi a Mării Negre, precum şi Orientul Mijlociu, până în nord-vestul Indiei. Cea mai mare parte a lumii era încă neexplorată.
Din dorinţa de a propovădui Evanghelia tuturor neamurilor, misionarii creştini au călătorit şi în zone care până atunci erau necunoscute, transformându-se astfel în veritabili exploratori.
Cea mai importantă realizare geografică a misionarilor ortdocşi a fost explorarea unor regiuni importante din nordul Europei şi a , dar au existat şi misiuni care au călătorit în alte zone ale lumii, contribuind astfel la o mai bună cunoaştere a acestora.
5. Contribuţia la dezvoltarea chimiei
Contribuţiile la dezvoltarea chimiei au fost multiple şi variate, existând un număr semnificativ de studii cu privire la diverse substanţe şi reacţii chimice. Dintre toţi, considerăm că trebuie amintiţi doi savanţi de credinţă ortodoxă care revoluţionat acest domeniu: Lomonosov, care a combătut teoria flogistică, punând astfel bazele chimiei moderne şi Mendeleev, părintele tabloului periodic al elementelor.
6. Concluzii
Am putea continua acest articol cu multe alte exemple din diferite ramuri ale ştiinţei, dar considerăm că cele prezentate mai sus sunt deja suficiente. Vedem aşadar că Biserica Ortodoxă nu a stat în calea progresului ştiinţei, ci chiar a contribuit la dezvoltarea acesteia. Nu numai în trecut, ci şi în prezent savanţii de credinţă ortodoxă studiază fenomenele naturii obţinând rezultate semnificative în domeniile în care îşi desfăşoară activitatea.
Ieromonah Firmilian Gherasim