După căderea în păcat, Dumnezeu le-a făgăduit protopărinţilor că „la plinirea vremii” îl va trimite pe Fiul Său pentru a spăla prin jertfa Sa mântuitoare greşala primordială: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între seminţia ta şi seminţia ei, aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3, 15). Momentul acesta a marcat aproape toată perioada vechi testamentară, proorocii anunţând prin descoperire dumnezeiască din vechime atât naşterea cât şi patimile Domnului Hristos.
Naşterea Mântuitorului Hristos din Sfânta Fecioara Maria a avut loc în oraşul Betleem, în iarna anului 748 de la fondarea Romei, pe vremea împăratului roman Octavian August şi a regelui Irod cel Mare al Iudeii. Deoarece coincidea cu alte sărbători ale religiilor păgâne (cele legate de cultul zeului Mitra şi de cultul zeului Soare, sau cu sărbătorile de iarnă ale romanilor, saturnaliile şi iuvenaliile), Crăciunul primilor creştini a reuşit să se impună încetul cu încetul, conturânde-se ca sărbătoare unică şi adevărată. Totuşi, unele ecouri ale obiceiurilor precreştine au reuşit să se păstreze până astăzi. Practica sorcovei, sau a colindelor, a pluguşorului şi a altor obiceiuri locale s-au conservat cu succes în viaţa poporului nostru. Cu toate acestea, conţinutul acestora a fost îmbrăcat de esenţa învăţăturii ortodoxe, toate textele colindelor constituind adevărate mesaje pur teologice prin care Biserica îşi cântă de mai bine de două mii de ani învăţătura ei cea adevărată.
Ca pregătire pentru primirea acestui mare praznic, Biserica a rânduit un post de 40 de zile. Este o perioadă prin care creştinul se poate cerceta pe sine, poate primi taina Sfintei Spovedanii şi poate înainta luminat spre momentul primirii acestui mare dar duhovnicesc, care este Naşterea Domnului. Odinoară, această perioadă de post constituia timpul acordat pregătirii catehumenilor care primeau Taina Sfântului Botez la Crăciun. În zilele noastre, preoţii merg pe la casele oamenilor cu icoana Naşterii, pentru a vesti fiecăruia vestea cea bună a Naşterii lui Hristos.
În aceast pelerinaj anual suntem antrenaţi cu toţii, şi pentru fiecare dintre noi cântarea bisericească arată că Hristos, pruncul cel mântuitor, bate smerit la poarte sufletului nostru: „Hristos se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-l, Hristos pe pămând, înălaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul şi cu velelie lăudaţi-L noroade că S-a proslăvit!”.
Pr. Sorin Vasile