30.03.2012 – O familie de pictori bisericeşti cu tradiţie în Mitropolia Olteniei: Moştenirea maeştrilor Dumitru şi Ilie Belgun

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea, s-a ridicat din Hurezanii Gorjului, o familie de pictori (zugravi) de biserici renumiţi. Se numesc, după consemnarea în documentele vremii, Dumitru Belgun, Ilie Belgun şi Dumitru Al. Belgun.
Prof. V. Chiriţă-Bălceţeanu
Apariţia pictorilor Belgun în această autentică provincie românească nu trebuie să ne surprindă. Ea se explică prin faptul că Oltenia, în general, iar zona din nord în special, a fost „vatră de vajnic românism şi altar de curată credinţă creştină, al cărei bogat pământ şi frumos ţinut este împodobit nu numai cu atâtea bogăţii pământeşti, ci şi cu multe bogăţii spirituale, precum sunt schiturile, mănăstirile şi bisericile vechi, care alcătuiesc tot atâtea comori ale trecutului nostru istoric”, aşa cum menţiona vrednicul de pomenire mitropolit Nifon Criveanu al Olteniei („Pârga din ogorul Mitropoliei Olteniei” în „Oltenia studii şi cercetări”, Edit. Scrisul Românesc, Craiova, 2008, pg. 19-20).Construirea şi renovarea unui număr mare de lăcaşuri de cult ortodox, în această vatră a ţării se datoreşte faptului că „marii domnitori şi vechii boieri olteni îşi îndreptau gândurile lor spre Dumnezeu, îndată ce clipele de răgaz le lăsau spada din mână. În Dumnezeu realizau ei formele de credinţă culturală. Era o trebuinţă sufletească ce se înfăptuia potrivit timpului, în cadrul vechii tradiţii româneşti şi ortodoxe” (Papilian, Victor „Craiova centru de meditaţie” în „Oltenia studii şi cercetări”, pg. 441-442).
„Independenţa artei” româneştiDacă până în jurul anilor 1900 lucrările de artă (sculptura, pictura bisericească etc.) erau încredinţate, cu precădere, artiştilor străini, începând cu sec. al XX-lea se acordă mai multă încredere specialiştilor de origine română, formaţi în ţară sau în străinătate. Acest demers patriotic a fost încurajat de Regele Carol I al României care încredinţează ridicarea monumentului „Asta-i muzica ce-mi place” de la Craiova, operă a sculptorului român D. Pavelescu-Dimo. Prin acest demers, după cum subliniau ziarele vremii, „M. S. Regele care ne-a dat Independenţa politică, ne dă astăzi (1908-1912 n. n.) şi pe cea a artei, fapt ce va face să nu mai fim tributari artiştilor străini” (Serv. Arhivelor Naţionale Dolj, Colecţia Manuscrise, nr. 4, poz. 164). Dintre artiştii străini s-au remarcat: Emil Menpiot, Andrei Lecompte de Neuy, Bernard Baries şi alţii care au lucrat în România pentru refacerea frescelor la Curtea de Argeş (Biserica Domnească şi Mânăstirea), Iaşi, din 1894 („Sf. Nicolae Domnesc” şi „Trei Ierarhi”), Craiova, din 1900 (la refacerea bisericii „Sf. Dumitru”).Plastica românească modernă „rupe legăturile cu trecutul, apărând deodată în pământul ţării noastre – mugur plesnind de sevă – înălţându-se victorios în lumina soarelui, ca o generaţie spontană anunţată de talentul lui D. Negulici şi al lui G. Tătărăscu, prin trinitatea Aman, Grigorescu şi Andreescu” (Fortunescu, C. D., „Arta în Oltenia”, pg. 424). În acest climat efervescent apar, influenţaţi şi ajutaţi de marii artişti plastici şi artişti populari  „născuţi în sărăcie dar armaţi cu solide resurse sufleteşti, în stare să lupte preţios cu viaţa duşmănoasă, să înfrunte răbdători şi cu încredere în ei lipsurile şi adversităţile de tot felul, călăuzite de un ideal nobil” (Ibidem). Dintre artiştii plastici olteni care au îndrumat pe mulţi tineri în meşteşugul picturii, un animator în oraşul său, strângând pe profesionişti şi diletanţi, în prima societate artistică din Craiova, „Societatea artistică Th. Aman”, înfiinţată în 1904, aşezăm la loc de cinste pe pictorul N. Rădulescu, profesor de desen la Colegiul Carol I şi preşedintele societăţii culturale mai sus amintite. Profesorului N. Rădulescu i s-au alăturat Ion Lişteveanu, C. Petrescu, Gheorghe Baba, Stan Lişteveanu şi alţii care „şi-au transmis programul de lucru, formându-se astfel adevărate şcoli de pictori” (Ziarul „Lumina” din 17.09.2011, p. 8).
D. Belgun I, ucenic al profesorului N. RădulescuPrintre elevii (ucenicii) profesorului N. Rădulescu s-au aflat şi cei din neamul Belgunilor. Această informaţie ne este confirmată de o adresă înaintată de Episcopia Râmnicului şi Noului Severin către Protoeria judeţului Mehedinţi în care se arată: „Prea Cucernice Protoereu al judeţului Mehedinţi prin raportul nr. 509/99, comunicându-ni-se că D. N. Rădulescu, pictor şi profesor din urbea Craiovei, angajându-se a zugrăvi biserica parohială Sfinţii Voievozi din parohia Cujmir, n-a executat această lucrare, ci a lăsat pe un practicant, D. Belgun” (Serv. Arh. Naţ. Dolj, fond Protoeria jud. Dolj, inv. 2/1898, f. 116). Din această informaţie putem să tragem câteva concluzii: a existat la sfârşitul sec. al XIX-lea un pictor de biserici la început de carieră cu numele D. Belgun, pe care îl vom numi în cele ce urmează, D. Belgun I, deoarece a mai existat un pictor cu acest nume, născut în noiembrie 1911. Deşi era practicant, cum este numit în documentul mai sus amintit, era destul de experimentat în exercitarea acestei meserii nobile, dacă a fost capabil, chiar îndrumat de profesor, să picteze o biserică importantă, localitatea Cujmir, situată în zona de câmpie a judeţului Mehedinţi, era un centru administrativ de plasă.
Zugrav a două importante biserici craiovene Într-un alt document aflăm că D. Belgun cerea, tot în anul 1899, încuviinţarea Episcopiei Râmnicului şi Noului Severin, să picteze bisericile „Sf. Gheorghe Vechi” şi „Sf. Nicolae – Craioviţa”, ambele din Craiova şi pe cele din localitatea Mălăeşti şi Negoeşti, jud. Dolj. Rezoluţia de pe acest document are următorul conţinut: „Veţi face cunoscut d-lui Dumitru Belgun din comuna Căpreni că pentru a-i da autorizaţie de a zugrăvi biserici din această Episcopie să se conformeze dispoziţiilor ştiute, adică prezentând dovezi de aptitudini” (Ibidem, f. 73). Nu avem, încă, dovezi certe dacă a pictat vreuna din aceste biserici, dar curajul de a cere să lucreze la lăcaşuri de cult importante ca Biserica „Sf. Gheorghe Vechi” din Craiova, ne demonstrează că D. Belgun era la sfârşitul sec. al XIX-lea un meşter în plină activitate creatoare. Numele lui îl întâlnim din nou în anul 1902 când la cererea preotului Ştefan Popescu primeşte încuviinţarea Sfintei Episcopii a Râmnicului şi Noului Severin să refacă pictura de la Biserica „Sf. Nicolae” din cătunul Lăcriţa, comuna Pieleşti, jud. Dolj.
Biserica din Podari, zestrea maestrului Ilie Belgun În istoricul bisericii „Sf. Nicolae Belivacă” din Craiova, găsim din nou numele Belgun, de data aceasta fără precizarea prenumelui, care „a pictat în tempera pridvorul lăcaşului de cult mai sus menţionat”. Credem că autorul lucrării a fost Dumitru Belgun sau Ilie Belgun, care, după 1900, îşi face intrarea în rândul pictorilor (zugravilor) de biserici din Craiova. A ajuns la o înaltă pregătire profesională deoarece, după ce a făcut ucenicia în şcolile de pictură religioasă din Craiova, mai sus menţionate, a urmat cursuri de perfecţionare în Italia şi Germania. După efectuarea stagiului de perfecţionare în străinătate, perioadă în care s-a şi căsătorit cu o femeie de origine germană, revine în ţară, stabilindu-se în Craiova, strada Madona Dudu, nr. 56. Şi-a dedicat toată viaţa îndeletnicirii dure, dar nobile, de pictor de biserici. A trudit în tăcere, singur între schele şi peretele rece al bisericilor, fapt pentru care nu s-au păstrat prea multe ştiri documentare despre realizările sale. Totuşi, recunoscându-i-se măiestria artistică, i se încredinţează, între anii 1925-1928, executarea picturii la noua biserică cu hramul „Sfântul Grigore Decapolitul” din comuna Podari, jud. Dolj care, datorită arhitectului italian Luigi Goltran şi a pictorului Ilie Belgun „este şi astăzi una dintre cele mai frumoase şi impunătoare din împrejurimi”. Impresionat de aspectul şi valoarea acestui lăcaş de cult, preafericitul părinte Teoctist, în vizita efectuată în anul 1975, afirma: „Aveţi în Podari o Catedrală! Păstraţi-o cu grije că este tare frumoasă”. Dintre zecile de biserici pictate de Ilie Belgun şi echipa sa într-o viaţă de om, amintim pe cele din satul Stoeniţa, comuna Stoina, jud. Gorj (1930-1932), Sfântul Nicolae din comuna Peşteana, jud. Vâlcea (1936-1939), şi altele. Meritele profesionale îi sunt recunoscute în anul 1937 de Comisia de specialitate din cadrul Patriarhiei Române. În tabelul nr. 3, zugravi bisericeşti autorizaţi, publicat în Monitorul Oficial, la poziţia 14, este nominalizat Ilie Belgun, de confesiune creştină-ortodoxă, str. Madona Dudu, nr. 56, Craiova („Monitorul Oficial”, nr. 218/21.09.1937).  Dumitru Al. Belgun s-a născut in toamna anului 1911 în comuna Căpreni, din judeţul Gorj şi a decedat în 1972 la Bucureşti. Părinţii săi au fost Alexandru şi Zanfira, fapt pentru care îl vom numi Dumitru Al. Belgun, pentru a-l deosebi de celălalt pictor cu numele Dumitru Belgun. A urmat şcoala primară în satul natal, iar la 14 ani, în 1925, s-a mutat la Craiova, unde a fost ucenic în atelierul de pictură al unchiului său, Ilie Belgun. Despre viaţa lui particulară şi activitatea profesională, putem afirma că a cuprins două etape diferite. Până la cel de-al doilea război mondial a avut împliniri depline pe plan profesional, atingând maturitatea artistică executând, împreună cu Ilie Belgun, zeci de interioare de biserici şi iconostase şi sute de portrete, naturi moarte, peisaje, iar în viaţa particulară şi-a format o familie fericită. În această perioadă s-a căsătorit cu Maria Mitrică din Balş, jud. Olt, absolventă a şcolii de menaj din localitate, cu care a avut cinci copii. Războiul, şi mai ales perioada comunistă, i-au adus multe nenorociri. Mai întâi, datorită politicii antireligioase, chiar duşmănoase faţă de biserică, n-a mai găsit de lucru în meseria de pictor bisericesc pe care şi-a însuşit-o temeinic şi a iubit-o din tot sufletul. Pentru a supravieţui şi a câştiga existenţa pentru familia sa numeroasă a fost nevoit să se angajeze ca pictor scenograf la Teatrul din Braşov şi muncitor vopsitor la Direcţia Regională CFR şi Electroputere Craiova.
„Ferestre spre Împărăţia Cerului”În 1947 viaţa l-a lovit şi mai dur prin decesul soţiei, după naşterea celui de-al cincilea copil. Credinţa în Dumnezeu şi puterea de muncă l-au ajutat să treacă peste toate aceste greutăţi, lucrând peste orele de serviciu din uzină, mai ales noaptea, la realizarea în clandestinitate a unui mare număr de icoane, pe care am avut fericirea să le admir, în locuinţa construită cu trudă în cartierul Mântuleasa, care îi ţinea loc şi de atelier. Voi numi câteva din aceste icoane care, dincolo de valoarea estetică, reprezentau „ferestre spre Împărăţia Cerului” (Floria, Ioana „Icoanele – ferestre spre suflet” în revista Magazin, nr. 1 (2823)/5.01.2012), deoarece odată cu dispariţia casei, în 1975, sub şenilele buldozerelor comuniste, au dispărut fără urmă: Cina cea de Taină, Naşterea Domnului, Domnul Cristos Atotputernic, Răstignirea, Coborârea de pe cruce şi Înălţarea, Giulgiul, Maica Domnului Împărăteasa Cerului, Adormirea Maicii Domnului, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Dumitru, Sfântul Gheorghe înfrângând balaurul, Buna Vestire şi altele.
Bulat 2. jpg Icoana Domnului Hristos, cartea referinţă în creaţia lui Dumitru Al. BelgunAm lăsat la urmă icoana „Iisus Hristos” realizată de Ilie Belgun care, cu toate vitregiile vremii, a străbătut până în zilele noastre şi se află expusă la sediul Protoeriei din Craiova. Iisus Hristos Mântuitorul este reprezentat cu pâinea sfinţită sub braţ şi cupa binecuvântării pe masă. Despre semnificaţia cupei ne aduce informaţii Elena G. White, care relatează: „Domnul Iisus le oferise cupa binecuvântării şi celor care considerau că sunt bogaţi şi nu duc lipsă de nimic (Apocalipsa 3,17) dar ei au refuzat-o şi au întors spatele cu dispreţ harului Său binevoitor” (White, Elena G. “Cugetări de pe Muntele Fericirii”, Buc., 2003, pg. 12).  Am scris aceste rânduri ca un omagiu adus pictorilor bisericeşti Dumitru Belgun, Ilie Belgun şi Dumitru Al. Belgun, ca un semnal de alarmă pentru stoparea dispariţiei valorilor trecutului şi ca un îndemn adresat tinerilor pentru cunoaşterea trecutului istoric şi bisericesc.