Apariţia icoanei ca obiect de închinăciune se pierde în negura timpului. Prima menţiune oficială referitoare la icoane o găsim în actele Sinodului Quinisext din 691-692, unde se precizează: „Acum Hristos nu mai este reprezentat prin Mielul Antic ci înfăţişează aspectul său omenesc” (1). Legătura temei noastre cu prima atestare documentară a icoanelor nu este întâmplătoare. Chipul Sfânt al Domnului Iisus Hristos a fost şi va fi veşnic, cel mai des reprezentat atât în lăcaşurile sfinte, cât şi în icoanele umblătoare pe care le întâlnim în fiecare comunitate şi gospodărie creştinească.
Iisus Hristos este reprezentat în iconografie în diferite ipostaze: Naşterea Domnului, Purtarea Crucii, Răstignirea, Giulgiul, Coborârea de pe Cruce, Înălţarea, şi altele. Pictorul iconograf Ilie Belgun a realizat, în munca de-o viaţă, zeci, poate chiar sute de asemenea reprezentări, expuse în bisericile pictate şi în alte lăcaşuri din Oltenia şi nu numai. Până la noi a ajuns, prin voia Domnului, icoana „Iisus Hristos cu pâine şi cupă” (Foto), pe care am descoperit-o expusă la sediul Protoeriei Craiova Nord. Această reprezentare iconografică este mai rar întâlnită, fapt pentru care vom încerca, pe baza bibliografiei cercetate, să dezlegăm semnificaţia ei.
Pâinea şi apa – „izvoarele vieţii”
Pâinea şi apa reprezintă izvoarele vieţii. Practic, după învăţăturile biblice, nu poţi despărţi învăţăturile Domnului Iisus Hristos de izvoarele vieţii. Iată ce se spune în Vechiul şi Noul Testament: „Eu sînt pînea vie, care s-a pogorît din cer. Dacă manîncă cineva din pînea aceasta va trăi în veac; şi pînea pe care o voi da Eu, este Trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6,51). În capitolul 6 din Sfânta Scriptură, intitulat „Pâinea vieţii”, găsim următoarele sublinieri: „Iisus le-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi dă lumii viaţă. Doamne, i-au zis ei, dă-ne totdeauna această pâine. Iisus le-a zis: «Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată»” (Ioan 6, 32-35).
Una dintre marile minuni săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos are ca subiect pâinea. Iată cum descrie Evanghelia după Ioan acest înălţător moment în capitolul „Înmulţirea pâinilor” (Ioan 6): „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt aceştia la atâta mulţime?. Iisus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce stăteau jos, de asemenea le-a dat şi din peşte cât au voit. După ce s-au săturat Iisus a zis ucenicilor Săi «Strângeţi fărâmiturile care au rămas să nu se piardă nimic»” (Ioan 6, 9-12).
„Dacă înseterază cineva, să vină la Mine şi să bea!”
Reprezentările pâinii şi potirului nu pot fi niciodată despărţite: „Asemenea şi paharul după Cină, zicând: «Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu. Aceasta să o faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea» (I Corinteni 11, 25)”.
Iisus Hristos a fost recunoscut după înviere, de cei 40 de apostoli, tot prin simbolul pâinii. Sfântul Apostol Cleopa, împreună cu Sfântul Apostol Luca l-au însoţit pe Mântuitorul Înviat, în drum spre Ernaus. Cei doi l-au recunoscut pe Hristos abia în momentul frângerii pâinii, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Luca în Evanghelia sa (Luca 24 13-53).
Semnificaţia cupei, pocalului, paharului o găsim tot în Biblie, la capitolul „Iisus apa vieţii” (Ioan 7) unde se precizează: „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Iisus a stătut în picioare şi a strigat: «Dacă înseterază cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din mâna lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura»” (Ioan 7, 37-38).
În Apocalipsa, capitolul „Cupa binecuvântării” se spune: „Domnul Iisus le oferă cupa binecuvântării şi celor care considerau că sunt bogaţi şi nu duc lipsă de nimic, dar ei au refuzat-o şi au întors spatele cu dispreţ harului Său binevoitor” (Apocalipsa 3,17).
„Pâninea noastră cea de toate zilele …”
În sfârşit, în rugăciunea pe care am învățat-o de la Domnul Iisus, „Tatăl Nostru”, întâlnim binecuvântarea pâinii. Când ne rugăm: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”, cerem nu numai pentru noi, ci şi pentru alţii. Prin aceasta înţelegem că lucrurile pe care le primim de la Dumnezeu nu ne sunt destinate doar nouă. Dumnezeu ni le-a încredinţat ca să putem avea grijă de cei flămânzi. În bunătatea Sa, El a pregătit toate cele necesare pentru oamenii sărmani, de acea spune Domnul: „Când faci prânz sau cină să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi. Şi fericit vei fi, că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor”. (Luca 14,12-14).
Rugăciunea pentru pâinea cea de toate zilele nu se referă doar la hrana pentru susţinerea trupului ci şi la hrana duhovnicească, ce împlineşte nevoile sufletului în perspectiva vieţii veşnice. Domnul Iisus ne îndeamnă: „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne pentru viaţa veşnică” (Ioan 6,27). El spune: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci” (Ioan 6,51).
Mântuitorul nostru este Pâinea vieţii şi, când suntem aşezaţi în iubirea Lui, rugându-ne la icoana Sa cea dătătoare de mângâiere, ne hrănim cu Pâinea care s-a coborât din cer. Prin intermediul icoanelor şi a rugăciunii zilnice ne aşezăm într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu. Astfel, în apropierea Mântuitorului Hristos, prin rugăciune şi prin studiul adevărurilor mari şi preţioase ale Cuvântului Său, cel flămând este hrănit, iar cel însetat este înviorat de apa Izvorului Vieţii.
Prof. Victor C. Bălceţeanu
BIBLIOGRAFIE:
1) ENĂCEANU, Ghenadie, Iconografia, 1890.
2) GIGURTU, Olga, Amintiri şi icoane din trecut, Craiova, 1935.
3) IORGA, Nicolae, Istoria românilor în chipuri şi icoane, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992.
4) NIŢĂ, Marian, IONESCU, Florin şi SOCOTEANU, Răzvan, Dicţionar de simbolistică creştină, Ed. Sim Art, Craiova, 2009.
5) WHITE, Ellen G., Cugetări de pe muntele fericirilor, Ed. Viaţă şi sănătate, Bucureşti, 2003.