Golgota neurcată
de Radu Cârstoiu
Retras în peştera din stâncă,
În contemplarea cea adâncă,
Renunţând la eu-l său
Şi căutând pe Dumnezeu,
Stătea sihastrul fără nume
Numai în post şi rugăciune,
Căci toate vin şi toate pier,
Doar numele e scris în Cer.
Găsea divinul elixir
În al metaniilor şir
Şi-n ruga inimii, curată,
Sălăşluia Cerescul Tată.
Având pe Tatăl Creator,
Pe Duhul Sfânt vieţuitor
Tu, cel ce ai căzut din rai,
Să te întorci, o cale ai,
Şi doar un drum îţi este bun
Să treci prin viaţă, nu oricum,
Căci drumul îţi va fi uşor
De-L ai pe Fiul drept păstor.
Sihastrul îmbunătăţit
Alesul drum şi l-a găsit
Şi se ruga evlavios
Domnului Iisus Hristos.
Iar ruga lui spre cer se suie
Albind ca fumul de tămâie,
Iar îngerii, ca giuvaier,
Îi purtau ruga către Cer.
Iar Dumnezeu din al Său prag
Privindu-şi robul cu mult drag,
Îi pregătea un loc regesc
În slava Raiului ceresc.
Dar pentru slava lui cea mare
Mai trebuia o încercare,
Că-n slavă nu te poţi urca
De crucea-ţi vei abandona.
Astfel sihastrul râvnitor
Primi un prag, deloc uşor,
Şi şapte ani paralizat
Îi îndură pe al său pat.
Şi neputându-se abţine
-Doamne, să mă iei la Tine!
Plângea, de disperare dus,
La iconiţa lui Iisus.
Şi moartea, sărind peste rând,
Veni la patul lui oftând,
Iar îngerii, în strai curat
Precum e neaua, l-au luat,
Şi în tunelul către cer
Nu mai era vreun temnicer,
Căci vameşii, simple statui,
Se înclinau în faţa lui.
Cu îngerii, din salt în salt,
Ajunge-n Cerul cel Înalt
Purtat ca preaiubit odor,
Apoi se duc în treaba lor.
Gând îşi reveni din frică,
Iar ceaţa minţii se ridică,
Auzi dinspre lumină
Venind o muzică divină.
Şi Raiul în a sa splendoare
Cu pomii-n rod şi rodu-n floare,
Pe-o pajiste cu mii de flori
În mii de forme şi culori,
Dădea atâta veselie
Într-o divină armonie
Cu boreala auroră,
Iar drepţii se prindeau în horă.
Se veseleau cu toţi să joace
Într-o negrăită pace,
Iar în mijlocul luminos
Zări pe Domnul său Hristos.
O apă tulbure şi mare,
I se opuse în cărare
Ce i se termină abrupt
Lăsând tot hăul dedesupt.
– Iisuse Doamne fă-mi un bine
Şi-ajută-mă să trec la Tine !
– Nu ai nevoie de-altceva
Ai crucea ta, să treci pe ea !
Şi-atunci de seamă a băgat
Că are-o cruce : -e salvat !
Iar el de disperare scapă
Păşind pe cruce peste apă.
Zburda, cu sufletul prea plin,
Dar când era numai puţin,
Pe hăul ce urla turbat
Crucea i s-a terminat.
Deşi un pas îl mai desparte
Raiul e de-acum departe,
Iar el, striga neputincios,
Domnului Iisus Hristos.
– Iisuse Doamne, îmi e frică,
Nu pot să trec, mi-e crucea mică !
-Atunci nu fi aşa zmintit
Să vii aici nepregătit,
Te-ntoarce deci, că nu-i de şagă,
Să vii cu crucea ta întreagă,
Că nu ai cum primi răsplată
Cât Golgota ţi- e neurcată!
* * *
Gândeşte-te, te rog, creştine,
Ce-i drumul vieţii pentru tine,
De nu-i, pe tot parcursul său,
Întoarcerea la Dumnezeu ?
Şi nu eşti singur călător,
Când ai un înger păzitor ;
Biserica ţi-e de folos
Că e a Domnului Hristos.
Păcatele sunt, după Crez,
Spalate-n Sfântul tău Botez,
Iar dacă te-ai împărtăşit
Te-ntorci la viaţă primenit.
Când vii la Sfânta Liturghie,
Tu vii-n Biserca cea vie
Şi doar în ea tot Raiul Sfânt
Ţi se coboară pe pământ.
În drumul vieţii către cer
Tot ce înduri e efemer,
Iar Tatăl ceartă cel smerit
Doar când îl vrea desăvârşit.
Vai vouă, bieţi sinucigaşi,
Din necredinţă, ori de laşi,
Abandonând, când drumu-i greu,
Veţi fi-n sclavia celui Rău.
Căci Tatăl, chiar de-L prinde mila
Nu-l ia pe nimeni cu de-a sila,
Iar Raiul, e de înţeles,
E doar al celor ce-au ales.
Un pas de faci spre Dumnezeu,
El face-o mie-n locul tău
Şi nu te pune pe cântar ;
La mântuire-ajungi prin har.