„Vino cu Mine! De astăzi, te voi face de oameni pescar!”
Aş veni, Doamne, dar piciorul nu ştie să poarte pasul hoinar.
Talpa mea nu ştie să calce piatră, cum poate face cărare!?
Nu am baston în care să îmi sprijin umbra în însingurare.
„Lasă părinţii, lasă soţia, lasă copii şi vino cu Mine!”
Aş veni, Doamne, dar noaptea vederea nu mă mai ţine.
Ochii mei se destramă în praf şi cenuşă. Sunt ferestre
Demult închise în scânduri şi păienjenişuri rupestre.
„Eu sunt Cel ce sunt! Vino, vino cu Mine în nesfârşire!”
Aş veni, Doamne, dar braţele nu cuprind a Ta nemurire.
Ele poartă în mişcare doar vâslirea şi puterea din ape,
Pânza corăbiei în bătăi de vânturi puternic turbate.
„Vino cu Mine! Fratele tău m-a aflat şi M-a urmat.”
Aş veni, Doamne, dar haine curate nu am şi sunt nespălat.
Nu ştiu să fac nimic din ceea ce-mi ceri. Sunt un prost!
Cuvântu-i sărac! La inimă nu Te am şi nu Te cunosc!
„Eu sunt marea ta! Peştii aşteaptă să-i aduni la un loc!”
Aş veni, Doamne, dar aseară am aruncat mreajă fără noroc.
Aşa că, de Te-aş urma, Te-aş amăgi, căci pescuiesc
Cu mreje vechi, rupte şi nu pot aşa să Te slujesc.
„Vino după Mine! Urcă-n corabie şi din nou aruncă
Mai la adânc mreaja ta veche. Las-o mult să se ducă!
Acum trage! Cu nădejde! Simţi a peştilor greutate!
Ei sunt cei ce aşteptă. Pescuieşte-i pe mai de departe.
Vino după Mine! De azi te voi face de oameni pescar!”
Vin, Doamne, pasul e sigur, palma aripă şi văzul cleştar.
Inima mi-e cer de iubire şi foc mistuind lângă altar
Dar, de voi greşi şi Te voi lepăda, mă vei ierta iar?
Pr. Mircea Nincu
Parohia „Sfântul Petru Movilă”, Craiova