Sărbătorile creştine sunt mai totdeauna însoţite de frumoase şi uimitoare tradiţii şi datini, care sporesc farmecul şi însemnătatea acestor momente de popas duhovnicesc din viaţa Bisericii şi a credincioşilor. Contextul integrării lor în viaţa eclesială se leagă întotdeauna de dimensiune profundă a ethosului nostru românesc.
Când vorbim despre „tradiţii”, trebuie precizat faptul că, acest cuvânt are mai multe semnificaţii, care, din păcate, uneori se confundă. În limbajul teologic, cuvântul şi noţiunea de „tradiţie” sau „Sfânta Tradiţie”, scris, prin urmare cu majusculă, şi care nu are plural, fiind unică, înseamnă acea cale de transmitere a Revelaţiei Divine sau a Descoperirii Dumnezeieşti, alături de Sfânta Scriptură. Ea mai poartă numele de Predanie, adică de transmitere a învăţăturilor, datinilor, practicilor şi creaţiilor spirituale şi materiale pe care le moştenim de la o generaţie la alta. Mai teologic, prin Sfânta Tradiţie sau Predanie, se înţelege „totalitatea adevărurilor revelate, care nu se cuprind în Sfânta Scriptură, ci au fost predate prin viu grai de către Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, fiind ulterior consemnate în scris şi păstrate de către Biserică, până în zilele noastre”.
Cel de-al doilea sens al cuvântului şi noţiunii de „tradiţie”, scris cu literă mică şi care se foloseşte şi la plural, este cel obişnuit, cunoscut de toţi, adică ansamblu de concepţii, obiceiuri, datini şi de credinţe care se statornicesc, din punct de vedere istoric, în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit pin viu grai, din generaţie în generaţie.
Tradiţii îmbisericite în ethosul românesc
Tradiţiile creştine sunt legate doar de sărbătorile religioase, mai importante, în care Biserica a jucat şi joacă un rol esenţial, atât în păstrarea, dar şi în transmiterea lor, lucru foarte vizibil în România, unde creştinul ortodox şi-a contopit existenţa cu credinţa în Mntuitorul Hristos. De aceea, trebuie subliniat faptul că, în cultul creştin nu a supravieţuit nicio sărbătoare păgână. Nu putem spune acelaşi lucru despre datinile păgâne, care, cu precădere au apărut, la noi, după Revoluţia din 1989, şi care, se pare că sunt susţinute de mass-media sau mai trist, de şcoală. Astfel, în locul frumoasei sărbători de Dragobete s-a introdus Valentine`s Day sau Halloween, două sărbători americane, nocive pentru tinerii zilelor noastre prin popularizarea lor excesivă pe canalele media. Şi de aici încolo exemplele pot continua.
Există însă şi sărbători păgâne care au fost şi sunt tolerate de Biserică, în special cele care însoţesc praznicele mai importante, cum ar fi: Revelionul, umblatul cu capra, Sorcova, Pluguşorul. De asemenea, deşi sunt considerate datini străbune păgâne – colindatul, Vicleimul, Irozii, Steaua – au un conţinut şi un mesaj pur creştin, prin care se preamăresc şi se laudă Naşterea Mântuitorului Hristos şi opera Sa de mântuire adusă neamului omenesc.
Dintre tradiţiile şi datinile pur creştine, create de Biserică, legate de sărbătorile creştine de iarnă, amintim: mergerea preotului cu icoana pe la casele credincioşilor, înainte de Sărbătoarea Naşterii Domnului şi botezarea caselor credincioşilor cu Aghiasmă Mare, înainte de Sărbătoarea Bobotezei, ca şi obiceiul de a pregăti acei măcinici sau mucenici, etc. Obiceiul ca fetele nemăritate să ceară busuioc înmuiat în aghiasmă, pe care îl pun sub pernă, în ajunul Bobotezei, pentru a visa pe viitorul soţ, acesta ţine de latura folclorică şi nu trebuie încurajat, căci nu busuiocul aduce bine în viaţa credinciosului, ci Aghiasma care prin sfinţenia ei, trebuie consumată la nevoie.
Şi pentru că ne aflăm în perioada Penticostarului, amintim şi obiseiul de a face milostenie. Prin părţile Olteniei şi nu numai, în această perioadă se slobod Păresimile, rugăciuni de pomenire a celor adormiţi întru Domnul. În acest contect, credincioşii dau de pomană celor necăjiţi, pentru sufletele celor dragi, având convingerea întemeiată că rugăciunea şi milostenia făcută va ridica sufletul celui trecut la ceruri într-o stare mai bună. În concluzie, putem spune că, fie că este vorba despre obiceiuri sau datini de origine creştină, fie cu rădăcini păgâne, care au supravieţuit în viaţa credincioşilor sub aspect folcloric, tradiţiile noastre fac parte din tezaurul spiritual al poporului român şi trebuiesc păstrate cu sfinţeni.
Pr. Dumitru Crîngoiu,
Parohia Breasta – Dolj