Grija față de cei suferinzi a fost practicată în mod constant de Biserică, scriitorii bisericeşti oferindu-ne din vechime dovezi în acest sens:
- 1. În Tradiţia Apostolică, versiunea egipteană, lucrare datând din sec. II se
găseşte o scurtă rugăciune de binecuvântare a untdelemnului care da acelor care
vor gusta din el putere şi sănătate celor care îl vor utiliza. - 2. În Constituţiile Apostolice se spun următoarele: Episcopul să binecuvânteze apa sau untdelemnul. Dacă nu este însă de faţă, să binecuvânteze preotul, fiind de faţă diaconul. După aceea urmează o scurtă rugăciune către Dumnezeu.
- În Evhologhionul lui Serapion, se găsesc două rugăciuni mai amănunţite. În prima rugăciune se cere lui Dumnezeu să dăruiască untdelemnului «putere vindecătoare ca prin gustarea şi ungerea cu el să înlăture (de la bolnav) orice temperatură şi orice lucrare a celui rău şi orice boală şi să se facă leac vindecător şi împărtăşirea din acest untdelemn să se facă mijloc de întărire». În cea de-a doua rugăciune este rugat Tatăl Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos să trimită peste untdelemn putere vindecătoare ca să fie celor ce se vor unge spre îndepărtarea a toată boala şi a toată slăbiciunea, leac de alungare a oricărei puteri diavoleşti, spre alungarea oricărui duh viclean, spre alungarea oricărei temperaturi şi friguri şi a oricărei slăbiciuni, spre buna bucurie şi iertarea păcatelor, spre viaţă şi mântuire, spre sănătatea şi desăvârşirea sufletului, a trupului şi a duhului, spre întărirea desăvârşită.
- În teologia Sfinţilor Părinţi:
Origen, vorbind despre darul preoţilor de a ierta păcatele, citează cuvintele Sfântului Iacob, privind Taina Maslului, pe care le consideră drept argument autoritativ . La rândul lui, Sfântul Ioan Gură de Aur scoate în evidenţă nobleţea misiunii preoţilor care au puterea să renască creştinii la viaţa cea adevărată, iertând păcatele. Încă un exemplu despre însemnătatea rugăciunii la vreme de boală este relatarea Sfântului Grigorie de Nazianz despre boala tatălui său: Pe toată durata bolii era copleşit de dureri. Singura lui uşurare era dumnezeiasca Liturghie, în timpul căreia durerea înceta, de parcă asculta de vreun edict de interzicere. Acest timp trece degrabă, lupta e grea şi boala mea cumplită; aproape că nu mă lasă să mă mişc. Ce mi-a mai rămas decât să mă rog lui Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazianz, Scrisori).
Boala ne ajută să vedem unde ne găsim pe drumul vieţii: boala e o lecţie de la Dumnezeu, fiindu-ne de ajutor în sporirea noastră dacă o primim cu mulţumire de la El (Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Filocalia). Nu te poţi folosi însă de boală ca scuză pentru a te odihni în urma eforturilor duhovniceşti. Poate că unii ar putea crede că boala şi neputinţa trupească împiedică lucrarea de desăvârşire, deoarece nu mai poţi lucra, nici realiza ceva cu propriile mâini. Dar boala nu este o piedică, spune Sfântul Ambrozie (Iacob şi viaţa fericită).
Tâlcuind Parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, Sfântul Ioan Gură de Aur arată: (…) De vin peste noi pedepse (necazuri), să mulţumim lui Dumnezeu prin căinţă, prin zdrobirea inimii şi prin deasă mărturisire. Iar dacă am făcut vreun păcat în viaţa aceasta, să-l ispăşim, ştergând întinăciunea cu toată râvna sufletului nostru.
Pr. Adrian- Claudiu Pîrvu,
Paraclisul „Sfântul Mucenic Pantelimon” din Craiova